Ţara Luanei

De ce Ţara Luanei este cel mai misterios loc din România?

Țara Luanei este un loc de poveste, unde numeroase legende s-au născut. Acest ținut mirific se află în Munții Buzăului. Pe raza localităților Bozioru, Colți, Brăiești se află numeroase așezări rupestre, în comuna Aluniș există încă din 1274 biserica de piatră, iar nu la foarte mare distanță se regăsesc celebrii trovanți, dar și focul viu.

Munții Buzăului sunt incluși în geografia sacră a lumii. În zonă, au fost efectuate experimente cu copii supradotați care aveau capacități telepatice.

Țara Luanei, legenda


Conform legendei, Luana a fost un rege cu puteri miraculoase. El vindeca bolnavii cu ajutorul apelor din Valea Izvoarelor. Vrăjmașii au dat foc cetății, pământul s-a cutremurat, iar soarele din Țara Luanei a fost doborât.

Țara Luanei, denumirea metaforică a ținutului muntos al Buzăului, se datorează unei legende care de generații întregi circulă pe cale orală printre țăranii din această regiune, susține călăuza Diana Gavrilă din comuna Colți.

Bătrânii povestesc că, în vremuri demult uitate, în Munții Buzăului domnea un rege bătrân și înțelept, Luana, ale cărui cetăți atingeau cerul. Apărătorii cetăților erau viteji netemători de moarte care luptau numai pentru dreptate, iar regele le vindeca rănile cu apele fermecate din Valea Izvoarelor.

Ţara Luanei

Vrăjmașii împinși de pizmă, în care de foc, au doborât Soarele Luanei, Pământul s-a cutremurat din încheieturi, iar pe locul cetății, scoarța terestră a rămas pustiită, semne care se mai văd și astăzi.

O altă legendă

O legendă locală spune că demult, acolo era tărâmul Luanei, unde se afla o cetate cu ziduri imense, deasupra căreia strălucea zi și noapte un fel de „soare”. Cei din cetate erau dârji, drepți și netemători. „Mulți ani fericiți au trăit acei oameni până au venit peste ei vrăjmași în care de foc și au doborât soarele Luanei. Mare prăpăd s-a întâmplat atunci pe pământ”, povestesc bătrânii din zonă.

Cetatea a fost distrusă prin foc de dușmani, astfel încât n-a mai crescut iarba și nici animalele n-au mai călcat prin acel loc. Într-o grotă din zonă este desenată o navă propulsată de un lung jet de flăcări, ce atacă Terra dinspre stele. În fața navei se află un arc întins, cu o săgeată, iar de la sol pornesc spre ea două obiecte asemănătoare cu rachetele din zilele noastre.

Nivelul ridicat de radiații este fără îndoială cauza lipsei plantelor și a animalelor în zonă. Aceste radiații, împreună cu solul ars jumătate de metru, sunt efectele unei bombe atomice, cel mai probabil, lansată de nava din desenul rupestru. O cetate cu ziduri imense, construită în epoca de piatră, ce conținea o „poartă stelară”, nu putea aparține oamenilor acelor vremuri, ci zeilor.

Uriașii din Țara Luanei


Ţara Luanei

Diana Gavrilă, licenţiată în istorie, s-a născut în comuna Colţi, în apropiere de zona Bozioru-Ulmet, celebră pentru povestirile cercetătorului în domeniul paranormalului, Vasile Rudan, făcute în anii 80. De câţiva ani, a făcut pasiune pentru istoria locului care ar fi presărată cu poveşti şi  legende în care  îşi fac apariţia care misterioase de foc care seamănă izbitor cu nave spaţiale extraterestre sau OZN-uri raportate în ziua de azi.

În urma cercetărilor pe care le-a făcut de peste 20 de ani în tradiţia orală a zonei, istoricul spune că a ajuns la nişte date cel puţin şocante care ar confirma existenţa unui adevărat muzeu de paleoastronautică în aer liber.

Poveştile cu aură de „science fiction” au început să circule încă din anii 80, după ce ar fi avut loc dispariţii stranii ale unor străini care au fost învăluiţi într-o ceaţă albăstruie. Oamenii cred că străinii au fost pedepsiţi după ce au cutezat să pună piciorul în tainicele ţinuturi ale luanilor.

În zona Bozioru, mai circulă şi numeroase legende despre o veche populaţie de uriaşi care ar fi existat în Ţara Luanei .

“Legendele povestite de bătrânii din sat spun că peste înălţimile Buzăului domnea, cu mii de ani în urmă, un rege bătrân numit Luana. E vorba de un bărbat şi nu de o femeie, care ar fi fost al treilea rege al pământului. Povestea  acestor vremuri apuse spune că nişte vrăşmaşi ai Țării Luanei au venit în care de foc, îmbrăcaţi în costume de metal şi au doborât soarele Luanei care forma ceva ca un scut energetic ce proteja cetatea si întreaga zonă.

Pe pereţii grotei de la Fundul peşterii apar desene ale unor arme ciudate din care ies raze iar policiori apare o tăbliţă cu o scriere necunoscută. Cred că este vorba de ceva remarcabil care aşteaptă să fie studiat mult mai bine”, a mai spus istoricul Diana Gavrilă, pentru stiridebuzau.ro.

Imagini despre un război cosmic


Ţara Luanei

Sub titlul „Imagini despre un război cosmic într-o grotă dinaintea epocii fierului?” apărea la sfârșitul anilor ’70, un articol extrem de sugestiv în ziarul Flacăra.

Articolul descrie cu lux de amănunte o expediție școlară în Munții Buzăului, condusă de Vasile Rudan. Este vorba despre descoperirea unor așezări extrem de vechi, descoperite în Țara Luanei.

Iată textul articolului

– Sunteţi instructorul expediţiei „Burebista – 2050”, cum vă numiţi?
– Vasile Rudan.
– Tovarăşe Vasile Rudan, cum a ajuns expediţia pe care o conduceţi să descopere o întreagă aşezare umană necunoscută până acum, poate cea mai mare din câte cunoaşte istoria noastră? Vă mai menţineţi afirmaţia că este cea mai mare?
– Cred că este cea mai mare aşezare umană descoperită din punct de vedere al continuităţii vieţii omeneşti în acelaşi perimetru – din epoca pietrei cioplite până în mileniul 1 e.n.
– Cum se numeşte?
– Nu ştim. Nici un izvor scris n-o aminteşte. Zona însăşi este necunoscută. Atât cât cunoaştem noi ea nu este cartografiată. Nu există pe hartă.

– Dar izvoare nescrise există?

– Există o legendă. Din cele câteva variante pe care le-am ascultat, cea mai bogată în informaţii este cea a lui moş Toader, pe care l-am întâlnit în zona lacului Gateş, păscând vitele.

„Demult, tare demult, povestea Dumitru Toader, dincolo de munte era „Tărâmul Luanei” – Luana fiind o fiinţă atotputernică ce păzea cu străşnicie porţile unei cetăţi cu ziduri imense deasupra căreia strălucea atât noaptea, cât şi ziua un soare aidoma astrului zilei. Şi cetatea era locuită de nişte oşteni viteji întru dreptate şi netemători de moarte. Oştenii răniţi în lupte erau conduşi de Luana în „Valea Izvoarelor”,cele dătătoare de apă vie şi de apă moartă; şi spălându-şi rănile cu acele ape miraculoase, aceştia se vindecau pe loc.Numai Luana cunoştea tainele izvoarelor. Cei care se încumetau să le încerce singuri se îmbolnăveau pe loc şi mureau. Şi au trăit cei din cetate ani mulţi sub oblăduirea Luanei până ce au luat seama vrăjmaşi puternici, care mânaţi de pizmă, au venit înzăuaţi, în care de foc, şi au doborât soarele cetăţii. Şi când soarele s-a prăbuşit, pământul s-a cutremurat din temelii şi mare prăpăd a fost pe lume… şi de atunci pe locul cetăţii, mulţi ani nici iarbă n-a crescut şi nici glas de pasăre nu s-a auzit şi nici picior de fiară n-a mai călcat. Despre toate astea vorbesc semnele tainice din peştera înţeleptului.”

Cum orice legendă are un sâmbure de adevăr, am pornit-o dincolo de munte în căutarea fostei cetăţi.

Ţara Luanei

– Prin urmare, acesta a fost începutul.
– Nu. Aşa am ajuns la locul cu pricina. Începutul, adică ideea expediţie. Datează de mai demult. Cu circa trei ani în urmă, în timp ce filmam în secţia de istorie veche a Muzeului de istorie pentru o emisiune de televiziune, unul dintre elevii colaboratori m-a întrebat dacă se inventase până atunci un aparat cu ajutorul căruia să poţi scruta adâncimile pământului şi să descoperi aşezări omeneşti străvechi. Ideea era interesantă şi a constituit începutul unor căutări din care ne-am ales cu satisfacţii dar şi cu destule insatisfacţii. (Apăruseră contestatari care ne acuzau că umblăm după potcoave de cai morţi.) Ceea ce mai târziu martorii oculari vor afirma „miracol”, „de necrezut” este în realitate o metodă fotocinematografică proprie de cercetare a terenului elaborată şi experimentată în laboratorul nostru. Ea constă în prelucrarea pe cale de laborator a informaţiei de culoare existentă în vegetaţia solului. În locul în care pământul ascunde zone demult locuite şi arse vegetaţia prezintă diferenţe de culoare, diferenţe ce pot fi observate cu mijloacele laboratorului. Am experimentat această metodă în mai multe locuri din ţară şi a dat rezultate. După ce-am aflat legenda bătrânului Dumitru Toader am instalat un astfel de laborator în munţii Buzăului.

– Cum adică?
– Noi, expediţia „Burebista – 2050”.
– Alcătuită din elevi şi pionieri.
– Din elevi şi pionieri membri ai colectivului de cercetare ai Studioului de artă cinematografică şi fotografică de pe lângă Casa corpului didactic al municipiului Bucureşti. Cu ei am început investigarea zonei legendare Luana. Am escaladat munţi şi dealuri, am cercetat depresiuni şi râpe, am coborât în prăpastii. Uneori, din cauza hăţişului de nepătruns am înaintat prin foc. Am filmat totul şi întorşi la Bucureşti am început prelucrarea de laborator a materialelor fotocinematografice şi să căutăm noi formule de tratare chimică a peliculelor color pentru evidenţierea acelor benzi galbene care dau informaţii asupra unor anomalii nenaturale existente în sol. Un detaliu mărit pe un diapozitiv şi prelucrat după o nouă formulă prezenta contururi (benzi galbene) ale unor aşezări umane gigant. Am confruntat detaliul de pe diapozitiv cu imaginile de pe peliculă filmată: aşezarea era situată pe un platou imens, mărginit de munţi şi de râpe adânci. A urmat organizarea asaltului propriu-zis: descoperirea pe viu a cetăţii. Echipa a fost întărită cu membrii ceva mai rezistenţi.

– Vă propun o paranteză. De ce aţi venit aşa târziu la noi? Am înţeles că datele pe care voiţi să le furnizaţi sunt inedite. Despre ele ştiu copiii, membrii expediţiei, Muzeul militar central şi cam atât.
– A trebuit să verificăm datele, să obţinem confirmarea unor specialişti, să asigurăm secretul informaţiei dacă ar fi fost necesar.
– Deci, aţi plecat spre Buzău.
– Da. Săpăturile de sondaj au durat peste o lună de zile. Fiecare zi cu rezultate neaşteptate preceda o zi cu rezultate incredibile.

Ce sunt trovanții
Arealul de la Bozioru

– Concret, ce aţi descoperit?
– O aşezare umană necunoscută din epocă străveche, de proporţii gigant. Şanţul de apărare al cetăţii. Probe care atestă cea mai incredibilă continuitate de viaţă în unul şi acelaşi perimetru, începând din epoca pietrei cioplite şi continuând, fără întrerupere până în mileniul 1 e.n.Sub stratul corespunzător epocii pietrei cioplite a fost descoperit un număr mare de tuburi dintr-un material asemănător oxizilor metalici, dispuse în sol sub formă de radiator.

– Vă întrerup pentru o precizare. Acest radiator cu tuburi din material asemănător cu oxizii metalici a fost descoperit SUB stratul arheologic corespunzător epocii pietrei cioplite? Sunteţi sigur?

– Absolut. Nu ştim despre ce poate fi vorba. Straturile însă au fost corect datate.
– Continuaţi.

– Într-o altă grotă, sub inciziile din epoca fierului a fost descoperită o scenă de luptă din domeniul fantasticului. Dinspre stele, Terra este atacată de o navă spaţială propulsată de un lung jet de flăcări. În întâmpinarea ei, de la sol, pornesc două rachete de interceptare. În faţa navei cosmice (stânga) este un arc întins, cu săgeata îndreptată spre vehiculul spaţial.

Probele arheologice rezultate din sondajele descoperite (unelte de silex, ceramică, segmente de tuburi etc.) au fost predate Muzeului militar central. Noutăţile arheologice descrise sunt filmate pe peliculă color 16 mm. Pe materialul filmat este redat şi perimetrul aşezării. După dimensiunile suprafeţei, abundenţa materialului arheologic, fantastica continuitate de locuire în timp şi perfecţiunea sistemului de apărare, aşezarea poate fi inclusă în mod cert în categoria davelor.

– Davă?
– Adică cetate, în limba dacilor. Ca o curiozitate: sondajele atestă că aşezarea a fost distrusă în mod instantaneu de un foc mistuitor – stratul de arsură (de o frumuseţe arheologică ieşită din comun) se întinde pe toată suprafaţa aşezării, prezentând dovezi că zona nu a fost devastată de un incendiu întâmplător, ci că aşezarea a fost distrusă şi incendiată cu o furie nemaiîntâlnită, pământul fiind ars pe o adâncime de circa o jumătate de metru şi în zona în care nu au existat construcţii sau arbori; se pare că năvălitorii au intenţionat să ardă până şi pământul pe care a fost aşezarea.

– Voiam să vă spun că vehemenţa distrugerii dovedeşte că aşezarea avea şi o funcţie simbolică. Dispunea de o poziţie ideală, beneficia de o apărare naturală formidabilă care o făcea inexpugnabilă, oferea condiţii excelente pentru ca populaţia să se retragă în munţi în caz de înfrângere militară … ar putea fi vorba de una dintre capitalele lui Burebista.

– Tot ce ne-aţi spus până acum constituie împreună un obiectiv de cercetare pe care, aşa cum reiese din adresa Muzeului militar central, îl vor lua în primire încă din vara ce vine,specialiştii. Ei pot confirma sau nega unele detalii sau presupuneri. Aşezarea rămâne. Expediţia dumneavoastră va continua?

Ce sunt trovanții

– Pentru vacanţa de vară din 1980 ne-am propus realizarea următoarelor obiective: Cercetarea platoului superior al aşezării descoperite (aşezarea este situată pe două platouri), Realizarea de sondaje într-o zonă situată la aproximativ 10 km de locul pe care este amplasată cetatea (avem indicii că şi acolo se află ceva). Căutarea „pietrelor lui Solomon” (un calendar dacic asemănător cu cel descoperit la Sarmisegetusa). Vom încerca să găsim o modalitate de a escalada „stâlpii tainiţei”, despre care Bazil Iorgulescu scria că sunt

„stânci colosale de piatră ce se ridică în formă de coloană în mijlocul pădurii, inaccesibilă atât omului, cât şi animalelor, din care cauză neştiind nimeni ce se află între ele, s-au născut o mulţime de legende”.

Până acum n-a reuşit nimeni râvnita escaladare.
– Vă urăm succes.