Categorii
Istorie uitată

De ce Sfinxul din Egipt este considerat un mister?

Sfinxul din Egipt este poate cea mai spectaculoasă construcție din istoria omenirii. Față de celelalte construcții, Sfinxul este foarte erodat de ape și nu de vânt, așa cum sunt piramidele.  A fost Sfinxul martorul unor inundații devastatoare, înainte să fie construite piramidele?

Sunt arheologi care au estimat că Sfinxul a fost construit cu 10000 de ani î.Hr., cu mult înainte ca vechea civilizație egipteană să fi existat. O întrebare la care specialiștii nu au putut răspunde este de ce nu s-au descoperit urme ale civilizației care a construit Sfinxul.

Sfinxul din Egipt continuă să-și păstreze misterele. Tot ceea ce s-a scris până acum cu privire la perioada în care a fost construit, cine l-a construit și ce reprezintă sunt simple speculații sau presupuneri.

Când a fost descoperit?


Se spune că a fost descoperit în anul 1816, de către Gionanni Battista Caviglia, arheolog, care a descoperit îngropat în nisip, pieptul Sfinxului.

Între anii 1816 şi 1818, egiptologul de origine italiană, Giovanni Battista Caviglia, a efectuat numeroase săpături în jurul Sfinxului şi pe lângă piramidele de pe platoul din Giza. Atunci, fără nicio bază ştiinţifică, s-a născut ideea că Sfinxul este reprezentarea faraonului Keops. Probabil că această explicaţie a fost la îndemâna celor mai mulţi istorici şi astfel răspunsurile la numeroase întrebări nu au mai fost necesare.

Sfinxul din Egipt

Numele de Sfinx provine de la cuvântul grecesc sfingo care înseamnă a strangula. Grecii foloseau cuvântul pentru a denumi o creatură fabuloasă care avea capul unei fete, corpul unui leu ți aripi mari cu care își strangula victimele.

Unii specialiști susțin că la început, Sfinxul ar fi avut capul unei femei care, mai târziu, a fost remodelat

Inventar


Sfinxul a fost sculptat dintr-un singur bloc de piatră. Sfinxul are corpul unui leu și capul unui rege sau zeu. Capul are 6 m înălțime și 4 m lățime, iar numai ochii au 2 m înălțime. Nasul și barba lipsesc, doar barba fiind expusă la Muzeul Britanic. Prima mărturie scrisă cu privire la acest monument megalitic este realizată de Herodot. În textul lui Herodot se menţionează foarte clar că Sfinxul nu a fost ridicat de faraonii din a IV-a. Şi atunci de cine?

În trecut, statuia a fost pictată: roșu pentru față și corp și galben cu dungi albastre pentru cap. Astăzi, statuia se fărâmițează din cauza vântului, umidității și a poluării din Cairo. Au avut loc câteva restaurări și în timp s-au adăugat noi blocuri de piatră, dar păstrarea acestei statui este încă o problemă. Lucrare făurita în piatră sacră, Sfinxul este considerat o minune a lumii.

Despre Sfinx


Sfinxul are corpul unui leu și capul unui rege sau zeu. Capul are 6 m înălțime și 4 m lățime, iar numai ochii au 2 m înălțime. Nasul și barba lipsesc, doar barba fiind expusă la Muzeul Britanic.

Creatura cu trup de leu şi cap uman veghează împietrită eternitatea pe platoul din Gâza, situat la nord-vest de Nil. Sfinxul din Gâza reprezintă cea mai mare scultura din lume realizată dintr-o singură bucată de piatră, măsurând 73.5 metri lungime, 19.3 metri lăţime şi 20.22 metri înălţime. Spre deosebire de varianta grecească, Sfinxul egiptean are cap de bărbat şi se remarcă absenţa aripilor. De asemenea, este o prezenţă benevola dar puternică, şi nu împrumuta trăsăturile feroce al fratelui său grecesc.

Sfinxul din Egipt

O istorie arabă din secolul al XV-lea (al cărei autor este egipteanul Taqi Al-Maqrizi) ne raportează că nasul a fost distrus de către un mistic sufi pe nume Muhammad Saim al-Dahr, acesta supărat fiind pe faptul că egiptenii vremii, deși nu mai erau de mult păgâni, îl venerau și îi aduceau totuși ofrande, convinși fiind ca fertilitatea adusă de Nil depinde de Sfinx.

Sfinxul a fost îngropat în nisip până la gât , așa că egiptenii din generațiile mai recente l-au putut sculpta fără să știe de trupul de leu îngropat. Lucru semnificativ, capul și fața Sfinxului sunt mai puțin erodate decât trupul, chiar dacă s-au aflat deasupra nisipului, sugerând că operația de remodelare a avut loc mult mai recent.

Sfinxul din Egipt, divinitate sau statuie antică?


Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii antici au fost fascinați de Sfinxul din Egipt. Aceștia au încercat să-i afle misterele, dar cu cât încercau mai mult, cu atât, se pare, că se îndepărtau de adevăr. Întotdeauna au existat oameni înțelepți, care s-au întrebat care este originea Sfinxului sau cine l-a construit, dar se pare că răspunsurile au fost variate și niciodată nu s-a aflat adevărul.

Scriitorul antic, Plinius cel Bătrân, fascinat ce celebra construcție, scria într-una din lucrările sale că Sfinxul era privit de vechii egipteni precum o divinitate și la marginea sa a fost înmormântat regele Harmais.

Îngropat în nisip


În anul 1798, în timpul expediției în Egipt, Napoleon a fost fascinat de imensul cap al Sfinxului, restul construcției fiind îngropat în nisip. Corpul Sfinxului a fost scos la vedere datorită ambiției unui inginer francez, Emile Baraize, care a lucrat alături de o echipă de muncitori timp de zece ani, pentru a îndepărta nisipul.

În anul 1936, Sfinxul a putut fi admirat în toată splendoarea sa. Construcția are o lungime de 73 de metri și o înălțime de 20 de metri și a fost construit dintr-un singur bloc de calcar.

Nu a fost descoperită nicio inscripție cu privire la identitatea constructorului sau scopul construirii monumentului. Cu toate acestea, cercetătorii egipteni susțin că Sfinxul a fost construit ca urmare a ordinului faraonului Khafre.

Vastul deșert al Egiptului este în continuare neexplorat. Sute de structuri ar putea fi îngropate în nisip. Ideea existenței unui al doilea sfinx, o replică feminină, a început să prindă contur odată cu cercetările făcute de doi specialiști americani.

Inscripția descoperită între labele Sfinxului conține un text despre începutul timpurilor, o perioadă cunoscută sub numele de Zep Tepi, o epocă de aur în care zeii umblau printre oameni.

Doi Sfincși?


Giza în limba egipteană înseamnă piatră tăiată. Au fost descoperite în anul 1665, mai multe schițe cu platoul egiptean, în care sunt desenați doi sfincși, unul având trăsături feminine.

Teoria conform căreia au existat doi sfincși are tot mai mulți susținători. În apropierea Sfinxului egiptean se află o imensă movilă, despre care se crede că a acoperit cea de a doua structură. Din păcate, autoritățile egiptene nu au permis arheologilor studierea movilei.

Textele vechi egiptene descriu creația Sfinxului în era numită SEPTEPI, sau era leului, acum 12500 de ani. Este cunoscut faptul că Pământul formează un con complet la o perioadă de 25760 de ani.

La o perioadă de 2000 de ani, în spatele Soarelui apare un alt semn zodiacal, care desemnează o altă epocă astrologică. Sfinxul din Egipt a fost construit acum 12500 de ani, în era leului. Aceasta este concluzia arheologilor. Faraonii nu au făcut altceva decât să refacă fața și capul Sfinxului.

Multe texte antice fac referire la existența unor camere secrete și tuneluri construite sub Sfinx. Unul dintre acestea este un papirus numit Westcar, care datează din timpul celei de a patra dinastii de faraoni. Documentul face referire la existența unor documente secrete depozitate în camerele subterane.

Chiar și Herodot, după călătoria pe care a făcut-o în Egipt, în anul 443 î.Hr., scria despre existența unor camere secrete în subteranul platoului egiptean.

Sfinxul din Egipt

Orașul secret de sub Sfinx?


În anul 1935, Egiptul era polul atracției arheologilor. În 4 noiembrie 1922, egiptologul britanic Howard Carter descoperise mormântul lui Tutankhamon, care rămăsese intact timp de 3000 de ani.

După această descoperire, au fost mai multe tentative de a ascunde o parte din descoperirile din Egipt, care începuseră să rescrie istoria umanității.

În martie 1935, apar primele informații în presă despre un sit pe care specialiștii l-au numit Orașul pierdut. S-a estimat că vechimea acestuia este de peste 4000 de ani. Cu toate că informația a fost mediatizată, specialiștii nu și-au arătat interesul față de această descoperire.

Orașul fusese construit în subteran, pe o suprafață de câțiva kilometri. Mulți ani mai târziu, autoritățile egiptene au negat existența acestui oraș, susținând că sub piramide și Sfinxul egiptean nu există tuneluri sau camere secrete.

Cu toate acestea, fotografiile surprinse de arheologi occidentali prezentau o deschidere în partea superioară a Sfinxului, un fel de puț care ducea în interior, iar o altă ușă se afla în partea din spate a Sfinxului.

A urmat o altă dezinformare. Camerele subterane nu puteau fi studiate pentru că aveau intrările blocate și erau inundate de ape.

Primul cercetător care a scris despre o deschidere care există în partea superioară a Sfinxului a fost Vivant Denon, care a realizat și un desen cu oameni care ieșeau prin această deschizătură.

În anul 1920, a fost publicată o fotografie surprinsă dintr-un montgolfier care prezenta o deschizătură în partea superioară a Sfinxului.

În timp ce partea inferioară a Sfinxului, corpul leului, este construită din calcar, erodată de vânt și ploi, capul și fața Sfinxului au fost realizate dintr-o substanță artificială care nu prezintă semne de eroziune, semn că aceste două părți au fost modificate. În plus, capul Sfinxului are o culoare mai închisă, față de partea inferioară.

Sfinxul din Egipt – fapte greu de digerat


Sfinxul din Egipt

Straniu sau nu, egiptologul Charles Thompson a descoperit, în anul 1733, o gaură ciudată în spatele Sfinxului. Egiptologul susținea că aceasta este intrarea spre locul în care se odihnește Osiris. Nu a fost niciodată explorată, iar în ziua de astăzi nu prea se spun multe lucruri despre ea.

În 1987, o echipă de specialiști de la Universitatea Waseda (Tokyo), sub conducerea lui Sakuji Yoshimura, a realizat un sondaj electromagnetic. Rezultatele au fost de-a dreptul șocante și imprevizibile, pentru că s-a stabilit că sub Sfinx există mai multe goluri cuprinse între 2,5 și 3 metri înălțime. Aceste goluri sunt legate între ele prin niște coridoare, ceea ce i-a împins pe japonezi  să susțină că sub Sfinx se află mai multe camere secrete, care se întind pe o distanță foarte mare. Un adevărat oraș subteran, despre care nu se poate spune cu exactitate dacă a fost descoperit până în prezent.

Ceea ce se află suna ceastă construcție antică este un secret pentru opinia publică, pentru că este greu de crezut că nimeni, până în prezent, să nu fi pătruns acolo.

Potrivit unui studiu prezentat la Conferința Internațională de Geoarcheologie și Arheomenoralogie din Sofia, mai mulți egitologi au prezentat un fapt de-a dreptul incredibil. Ei au adus anumite dovezi prin care au încercat să demonstreze că Sfinxul din Egipt re o vechime de 800.000 de ani. Acest fapt este de-a dreptul fabulos, dar din păcate este contestat în anumite cercuri științifice. Oare de ce?

Este interesant faptul că Gaston Maspero, un egiptolog francez cunoscut pentru popularizarea termenului „popoare marine” într-o lucrare din 1881, scria că Sfinxul a fost prezent pe Terra încă din perioada lui Horus. Adică încă din momentul creației. Nu se știe de unde a obținut Maspero această informație, dar este cert că a descoperit-o pe undeva.

Viziunea lui Edgar Cayce despre Sfinx


Edgar Cayce, profetul cunoscut sub numele de Nostradamus modern, susținea că Sfinxul este mai mult decât o simplă statuie. El ascunde o cameră secretă, numită și „Sala Înregistrărilor”, unde sunt ascunse mii de pergamente. Acestea înmagazinează toată istoria antică a omenirii, acea istorie, care nu este cunoscută de omul modern.

Cayce a comparat această cameră cu faimoasă Bibliotecă din Alexandria. Mai mult de atât, profetul spunea că omul modern va descoperi toate aceste secrete doar în clipa în care va fi pregătit și va putea să înțeleagă cu adevărat tot ceea ce a existat în trecutul acestei planete. Dacă acest fapt nu s-a petrecut până în prezent, înseamnă că încă nu suntem pregătiți pentru adevărul absolut.

De asemenea, Cayce a mai spus că Sfinxul a fost construit în anul 10500 î. Hr. de către o civilizație misterioasă. Acest aspect nu pare deplasat, în condițiile în care oamenii de știință din timpurile noastre sunt de părere că Sfinxul are urme de eroziune. Fenomenul natural nu putea să se petreacă decât în momentul în care în zona în care este construit, existau ploi abundente. Acel moment a existat, doar că a fost cu peste 10.000 de ani în urmă. Oare să fi avut dreptate Cayce?

“Stela din vis” – Misterul Sfinxului


La baza Sfinxului se găseşte o imensă lespede bazaltică pe care este incrustata o scriere hieroglifică şi un desen care a fost numit “Stela din vis”. La începutul anilor 1800, egiptologul francez Jean- Francois Champollion a descifrat hieroglifele, reuşind să traducă limba antică a egiptenilor. Astfel, stela găsită între picioarele din faţă ale sfinxului a putut fi interpretată.

Sfinxul din Egipt

Din traducerea făcută, aflăm că este vorba de o antică descoperire pe care viitorul faraon Thutmosis IV o face în Noul Regat, iar modul în care tânărul prinţ face acesta descoperire au dat numele de “Stela din Vis” acestei lespezi.

Povestirea scrisă cu caractere hieroglifice i-a făcut pe descoperitorii săi să creadă că motivul principal pentru care s-a făcut restaurarea Sfinxului de către viitorul faraon a fost tocmai un vis pe care acesta l-a avut când se odihnea la umbra palmierilor exact pe locul unde astăzi se găseşte Sfinxul.

În acest vis Sfinxul vorbeşte cu prinţul spunându-i că îi cedează regatul său pământean încoronându-l faraon al Egiptului în schimbul ajutorului pe care el i-l va dărui. Dorinţă pe care o avea Sfinxul era să fie dezgropat din nisipul deşertului ca să îşi regăsească din nou splendoarea pe care o avea în antichitate.

Sfinxul îşi menţine promisiunea iar tânărul prinţ a fost încoronat că faraon al Egiptului cu numele de Thutmosis IV, din a XVIII dinastie. În schimbul coroanei obţinute el a dezgropat din nisipul deşertului Sfinxul şi a restaurat părţile sale degradate aşa cum se afla scris pe lespedea dintre labele sale.

Scrierea hieroglifică din partea de jos a lespezii era erodata încă din timpul lui Caviglia iar din această cauză nu a fost posibilă descifrarea completă a povestirii finale.

Ştim că înaintea faraonilor pământeni, în Egipt au domnit faraoni nepământeni, adică zei care au fost primii domnitori, primii regi care aveau supuşi oamenii. De la aceşti domnitori extratereştri oamenii au primit sceptrul domniei lor regale.

Pe stela de piatră din fata Sfinxului, tânărul prinţ a lăsat scris că el a fost primul care a primit încoronarea să de la zeul Sfinx. În acest caz este posibil că dinastia monoteistă a faraonilor Thutmosis să fi existat înaintea celei a lui Chefren şi Cheope. De ce spun aceasta?

Pentru că a parte miile de scrieri antice care atestă faptul că primii regi şi faraoni au fost zeii, acelaşi lucru este scris şi în piramidele egiptene de pe lângă Gâza. Acelaşi lucru este confirmat inclusiv de biblie, carte pe care eu o consider cea mai autentică istorie a omenirii deşi destul de falsificata faţă de izvoarele originale de unde a fost copiată.

De Tiberiu M

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!