Titicaca

De ce este considerat Titicaca lacul misterelor?

Lacul Titicaca era numit de cercetătorul francez Cousteau Lacul Misterelor. Este situat între Bolivia și Peru, la o altitudine de 4000 de metri, are o lungime de 200 km și o lățime de 60 km. În jurul acestui lac s-au format, de-a lungul timpului, numeroase legende.

Lacul Titicaca venerat de culturile antice


Culturile antice din America Latină au venerat Lacul Titicaca. Legendele străvechi spun că la începuturi, atunci când a fost creat omul, zeul Viracocha a apărut din acest lac și a pus bazele primei civilizații de pe continent.

Inițial au fost creați mai mulți oameni de piatră, după care le-a fost oferită viața. Zeul Viracocha le-a poruncit primilor oameni să se înmulțească și să populeze întreaga planetă, după care a dispărut în adâncurile Lacului Titicaca.

Acesta a fost motivul pentru care civilizațiile incașe sau mayașe au considerat acest un loc sfânt, adică leagănul umanității.

O lată legendă spune despre Lacul Titicaca se spune că este una dintre porțile de unde se ajunge în interiorul Pământului. Lacul este locul unde au fost ascunse comori fabuloase și totodată locul unde se ascund vizitatorii care vin din ceruri. Indigenii numeau aceste entități oameni condor pentru că puteau zbura.

Lacul dispune de insule formate din trestie, pe care locuiesc peste 2000 de persoane. Lacul este relicva a unui diluviu catastrofic.

Viracocha a creat din lut primul om


Titicaca

Conform mitologiei incașe, lacul Titicaca este matricea unde a apărut lumea, leagănul fiilor Soarelui. Lacul se află situat la o altitudine de 4000 de metri, înconjurat de munți.

Lacul este locul unde zeii primordiali au coborât din ceruri, este locul unde sunt ascunse comori inestimabile, dar și ascunzătoarea vizitatorilor veniți din ceruri.

Legenda spune că pe una dintre insule, numită Insula Soarelui, Viracocha, o divinitate, a creat din lut primul om. Viracocha era zeul venit din altă parte, care avea pielea albă și purta barbă.

Andinii sunt urmașii zeului. O populație cu piele albă și mult mai înalți decât restul indigenilor. Primii descendenți ai zeului Viracocha mai erau numiți și oamenii-condor pentru că puteau zbura. Orașul locuit de aceștia este scufundat în adâncul lacului. În anotimpurile secetoase, localnicii susțin că din adâncul apelor pot fi văzute ruinele misteriosului oraș.

Orașul scufundat?


Titicaca

Tentativele de a explora lacul au început în anul 1956, atunci când un bolivian bogat a finanțat un scufundător pe care l-a numit Mardoff și care trebuia să cerceteze fundul lacului. În stratul enorm de nămol au fost descoperite ruinele unui oraș.

Cercetătorul Cousteau declara, este posibil ca în interiorul lacului să existe un oraș acoperit cu un strat de nămol de 40 de metri. În anul 2010, a fost descoperită în adâncurile lacului o structură de piatră care a confirmat afirmația lui Cousteau.

Pornind de la aceste apariții, mai mulți cercetători chilieni au descoperit la sfârșitul anilor 60, două platforme circulare pavate cu bucăți de piatră, unele având o greutate de peste 10 tone și tăiate cu o precizie incredibilă. Platformele sunt amplasate la o altitudine de 3200 de metri și pe suprafața lor au fost descoperite urme negre, radioactive.

Ramon Avellaneda este un celebru scufundător argentinian care a explorat fundul lacului. El a descoperit un drum pietruit cu o lungime de câteva sute de metri, ziduri megalitice, ruine ale unor temple.

La începutul anilor 2000, un grup de arheologi peruani a efectuat numeroase cercetări pe fundul Lacului Titicaca. Descoperirile au fost de-a dreptul fascinante. Un templu imens, de circa 200 de metri lungime se află pe fundul lacului. Pe lângă acest templu au mai fost descoperite terase imense pentru culturile de cereale, dar și drumuri pavate cu piatră.

Insule ciudate

Titicaca

De asemenea, numeroasele insule care se regăsesc pe lac adăpostesc ruine misterioase. De exemplu pe Insula Soarelui se află un labirint de piatră de dimensiuni considerabile. Până în vârful labirintului se poate ajunge pe cele 206 trepte, iar acolo se regăsește o fântână sacra, care a fost folosită de preoții incaşi pentru realizarea unor ritualuri.

Pe Insula Lunii se află un templu care era folosit de fecioarele care alegeau o viață monahală.

Nu se poate spune cu exactitate cine a ridicat construcțiile de pe cele două insule și cu atât mai puțin templul subacvatic. Chiar dacă acestea sunt învăluite într-un mister imens, legendele incașe ne spun că zeii au fost făuritorii lor, iar acolo s-au născut primii oameni de pe Terra.

Cronici spaniole din secolul al XVI-lea descriu descoperirea unor cranii gigant cu dinți lungi în grotele din Anzi.

Fabuloasa comoară incașă


Titicaca

În adâncurile lacului se află ascunsă o importantă cantitate de aur. Ca să-și salveze regele, incașii au negociat cu Pissaro, conducătorul spaniolilor, eliberarea acestuia. Spaniolii au cerut o importantă cantitate de aur, pentru a-l elibera pe rege.

Pentru că nu au respectat înțelegerea făcută, l-au omorât pe rege, incașii au ascuns comoara în interiorul lacului.

În anul 2013, mai mulți scafandri care făceau parte dintr-o echipă de cercetători belgieni au reușit să recupereze câteva obiecte din aur. Cercetările au fost anevoioase, din cauza stratului mare de nămol de pe fundul lacului.

Puerta de Mayu

Puerta de Mayu este o structură din piatră care se află în apropierea lacului Titicaca. Localnicii povestesc că incașii deschideau această poartă cu ajutorul unui dispozitiv din aur și treceau într-o altă dimensiune.