Astronomii de la centrul METI au transmis un mesaj către două planete situate la 12 ani lumină faţa de Pământ. Conform estimărilor, cele două planete sunt populate de civilizaţii extraterestre.

Răspunsul la mesajul transmis va fi recepționat de pământeni în anul 2024. Cele două planete orbitează în jurul unei stele roşii, mici, numită Luyten.

Sonar Calling

Mesajul transmis face parte din cadrul proiectului Sonar Calling coordonat de specialişti spanioli. Mesajul este un tutorial ştiinţific și matematic și mai conține 33 de extrase muzicale. A fost transmis într-un cod binar pe două frecvenţe de radio, în perioada 16-18 octombrie 2017, cu ajutorul unei antene amplasate în Norvegia.

Cu toate că mai mulți oameni de știința au avertizat asupra consecinţelor transmiterii unor astfel de mesaje, invazia planetei noastre de către extratereștri, specialiştii spanioli au minimalizat acest risc.

SETI este un renumit institut de cercetări asupra inteligenţei extraterestre și a consacrat ultimii 50 de ani de activitate, în special, contactării civilizaţiilor extraterestre, transmiţând semnale și mesaje în spațiul profund.

Simon Conway Morris, profesor la Cambridge, a tras un semnal de alarmă cu privire la încercare de a contacta civilizaţiile extraterestre. În opinia sa, aceștia sunt violenţi, exploatatori, avizi, în căutare de resurse de minerale, apa, carburant.

arcturienii pregatirea pentru contactul cu extraterestrii e mainile voastre

Existența vieții extraterestre este un subiect care preocupa lumea ştiinţifică dar a și divizat-o. Este o soluție înțeleapta să contactăm alte civilizaţii, fără a le cunoaște?

În ultimii ani, au fost recepţionate unde cu o frecvenţă ultrarapidă, despre care se crede că sunt semnale de la aceste civilizaţii. Cei care nu cred în această ipoteză susțin că aceste unde provin din găuri negre sau de la supernove, fiind turbulente ale câmpului electromagnetic.

În iulie 2017, astronomii de la observatorul Arecibo, Puerto Rico, au interceptat un semnal care provenea de pe steaua Ross 128, situată la 11 ani lumină faţa de Pământ. Semnalul înregistrat era repetitiv și regulat la intervale scurte de timp.

Cele mai multe semnale radio extraterestre au fost înregistrate de astronomii australieni, cu ajutorul puternicului radiotelescop CSIRO. Impulsurile radio au fost scurte, dar foarte puternice. Ele pot genera o energie, echivalentă cu emisia Soarelui pe o perioadă de 80 de ani.

Cum ar reacționa omenirea în cazul contactului cu o specie extraterestră?

O navă uriașă, de câțiva kilometri, acoperă cerul deasupra unui oraș. Extratereștrii au venit pe Terra și sunt hotărâți să stabilească un contact cu oamenii.

Nava este atât de mare încât cerul abia se mai poate zări și inevitabil, panica se așterne în sufletul oamenilor. Oare ce se va întâmpla? Străinii sunt ostili sau au venit cu gânduri bune?

Cu fiecare secundă care trece, panica se amplifică și haosul începe să domnească peste orașul respectiv. Unii cred că este vorba despre zei, alții speră din toată inima că Iisus s-a întors, în timp ce un grup restrâns se pregătește pentru Apocalipsă.

Doar câțiva oameni, îmbrăcați în alb, strigă cât îi țin plămânii că frații lor, din inima Universului, au venit să-i ia acasă.

Da, este vorba despre un scenariu imaginat, care ar putea deveni realitatea într-o bună zi. Oare cum ar reacționa omenirea la contactul cu o civilizație extraterestră?

Istoria ne poate învăța


Pentru că în acest moment, putem doar să presupunem, ar trebui să dăm înapoi câteva file ale istoriei și să privim momentul descoperirii Americii. A fost vorba despre o ciocnire între două civilizații, total diferite.

Europenii, care avea un grad al dezvoltării foarte mare și civilizațiile de pe continentul american, care încă trăiau într-o epocă primară. Ciocnirea a fost una violentă din toate punctele de vedere și nu mă refer doar din punct de vedere al violențelor, ci și din perspectiva culturală sau tehnologică.

În momentul în care conchistadorii au apărut călare pe cai, incașii credeau că zeii au coborât pe Terra. Tabloul este unul sugestiv, care nu lasă deloc imaginația să se dezvolte. Europenii erau însetați de teritorii noi, de bogății, în timp ce amerindienii erau mai visători și credeau că zeii îi iubesc atât de mult.

În clipa în care lucrurile s-au clarificat, sângele a început să curgă. A mai fost un pas până ce  Hernán Cortés și Xicotencatl cel Tânăr au pus stăpânire pe imperiul Aztec, în numele regelui Spaniei. A fost nevoie de doar 3 ani, pentru ca sângele unui imperiu atât de impresionant să nu mai curgă. Exemplele pot continua.

Cum ar reacționa omenirea în cazul contactului cu o specie extraterestră?


Un studiu recent, realizat de Michael Varnum, profesor de psihologie la Universitatea de Stat din Arizona, a studiat reacția oamenilor cu privire la viața extraterestră. Atunci când mai mulți americani au fost întrebați ce părere au despre viața microbiană descoperită pe Marte, aceștia au reacționat pozitiv. Erau încântați că există un tip de viață incipient pe planeta vecină. Dar viața extraterestră nu se referă tot timpul la microbi și la bacterii, ci și la viață inteligentă și extrem de avansată.

În general, oamenii, când aud de extratereștrii, au senzația că ei sunt prietenoși și vor veni pe Terra cu gândul pașnice. Chiar și Papa Francisc declara că extratereștrii sunt frații noștri și ar trebui mântuiți. Oare să fie chiar așa?

Privind la modul universal, ei pot fi frații noștri de univers, dar nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de aceste declarații sau de filmele de la Hollywood, care îi prezintă de cele mai multe ori într-o lumină pozitivă. Instinctul de supraviețuire și protejarea rasei sunt doua atribute, pe care, cu siguranță că le găsim la orice specie din acest univers și poate și dincolo de el.

Să ne ferim de ei!


Unul dintre cei mai mari fizicieni, pe care i-a dat omenirea a fost Stephen Hawking. Acesta era convins că viitorul omenirii nu va fi unul strălucit, dacă contactul cu extratereștrii se va produce. De ce? Pentru că în viziunea lui Hawking aceștia nu sunt deloc prietenoși și nu vor veni cu gânduri bune pe Terra. Nu ar trebui să ne gândim că ei vor fi disponibili să ne ofere pe tavă cunoștințele lor, dobândite în zeci sau sute de mii de ani. Mai mult de atât, oferindu-ne din cunoștințele lor am deveni o concurență reală pentru civilizația lor și nimeni nu își dorește să își pună specie în pericol din cauza unei mici erori.

Proiectul Ozma


În 8 aprilie 1860, debuta proiectul Ozma, prima tentativă de a detecta semnale provenind de la civilizaţii extraterestre. De atunci și până în prezent, au existat nenumărate încercări de a intra în contact cu extratereștrii.

Regretatul fizician Stephen Hawking a fost unul dintre cei mai vehemenţi opozanţi al încercărilor de a intra în contact cu niște civilizaţii care nici pe departe nu pot fi prietenoase cu oamenii. Cu toate avertismentele date de Hawking, demersurile au continuat, în unele cazuri au fost cheltuite sume exorbitante pentru a atinge obiectivul suprem, contactul cu extratereștrii. Un contact dintre două civilizaţii, una superioară din punct de vedere tehnologic, diferită din punct de vedere social, cultural, ar fi un dezastru pentru omenire.

Începând cu anul 1970, NASA a finanţat multe proiecte care aveau ca scop detectarea de semnale de la surse inteligente. Implicaţiile contactului extraterestru depind de metoda de descoperire, de natura fiinţelor extraterestre și de poziția lor faţă de Pământ. Având în vedere acești factori, Scala Rio a fost concepută pentru a oferi o imagine cantitativă a contactului extraterestru.

Mai exact, scala măsoară dacă comunicarea a fost făcută prin radio, dacă descoperirea s-a efectuat printr-un mesaj deliberat sau prin detectarea unor evenimente cum ar fi scurgeri de radiații din instalaţiile de astro-inginerie. În anul 2011, scala a fost modificată pentru a include o analiză a faptului dacă contractul a fost realizat printr-un mesaj interstelar sau printr-un obiect fizic extraterestru.

Impactul cultural


maxresdefault 9

Distanța dintre două civilizaţii a fost folosită pentru a evalua impactul cultural dintre cele două. Exemplele istorice arata că, cu cât distanța este mai mare, cu atât civilizaţia contactata percepe o amenințare pentru sine și pentru cultura sa. De aceea, contactul care se produce în interiorul sistemului nostru solar și, în special, în imediata vecinătate a Pământului, este probabil cel mai puțin distructiv și negativ pentru omenire.

Pentru guverne și oamenii de știința au fost întocmite protocoale post-detectare care abordează trei aspecte. Primul se referă la ceea ce trebuie făcut după ce a fost recepționat un semnal extraterestru.

Se dorește un contact și dacă răspunsul este afirmativ sunt evaluate consecințele. În cazul unui contact civilizaţiile extraterestre pot fi prietenoase, ostile, superioare sau egale din punct de vedere tehnologic.

O civilizaţie extraterestră are mai multe variante de a comunica cu omenirea. Fie prin obiecte, sonde sau radio. Contactul cu o altă civilizaţie are implicaţii teologice, politice, ştiinţifice dar și ecologice. O civilizaţie extraterestră poate aduce pe Pământ agenți patogeni care pot fi devastatori pentru omenire.

Contactul cu extratereștri, scenarii

Ce se întâmplă dacă un OZN ar ateriza în Europa? Aceasta este întrebarea care a făcut subiectul unui sondaj publicat pe YouGov.

Peste 56% dintre cetățenii germani care au răspuns la sondaj erau convinși că există forme de viață extraterestră. Totodată, din sondaj a reieșit faptul că nu există un plan, o strategie, cu privire la un asemenea eveniment.

Însuși ministrul economiei a răspuns la acest sondaj, declarând că nu are cunoștință ca Germania să aibă un tratat cu o altă țară europeană privind un contact sau o invazie a unei civilizații extraterestre. În ceea ce privește legislația, nu există directive de a acționa în acest sens.

Academia Internațională de Astronomie are un regulament în care se prevede, în cazul recepționării unui semnal extraterestru, acesta trebuie difuzat în întreaga lume.

Dintre toate statele lumii, SUA sunt cele mai bine pregătite în acest sens. În cadrul armatei americane, există o unitate special pregătită pentru astfel de intervenții. În Nevada, la baza aeriană Nellis, sunt antrenați militari care pot face față unui atac extraterestru. Unitatea se numește 527 SAS și dispune de tehnică avansată cu care poate interveni în cazul unui atac extraterestru.

O anchetă realizată în anul 2017, de către 20th Century Fox, a relevat că peste 50% dintre americanii supuși sondajului au declarat că un atac extraterestru este iminent. Mulți dintre subiecții sondajului au declarat că au fost martori la apariția unor obiecte zburătoare de origine extraterestră.

Seth Shostak, cercetător SETI, a declarat că omenirea a intrat în contact cu civilizațiile extraterestre, dar, din considerente care țin de securitatea mondială, nu au fost divulgate.

Institutul SETI a publicat un studiu cu privire la impactul pe care îl poate avea un eventual contact cu o civilizație extraterestră. Conform studiului, există două variante. În primul caz, omenirea poate să facă un salt uriaș în ceea ce privește tehnologia, contactul fiind unul amiabil. Cel de al doilea scenariu este sumbru. Omenirea poate dispărea în fața unui atac nimicitor.

TiberiuM

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!