Anii pierduți ai lui Iisus

Cine este Dumnezeu? Are un nume?

Una din întrebările fundamentale cu care se confrunta omenirea este cine este Dumnezeu? Cuvântul Dumnezeu are rădăcini indo-europene și înseamnă divinitate, forța supremă a universului. El este unic, transcendent, forța supremă, creatorul tuturor lucrurilor.

Cine este Dumnezeu?


Dumnezeu este un concept religios și metapsihic greu de explicat pentru ca el transcende omul. Oamenii se știința susțin că universul a apărut în urma unei explozii uriașe de energie și lumina, numită Big Bang. Acesta a fost începutul pentru univers, spațiu și timp. Nimic din ceea ce vedem astăzi nu exista înainte.

Universul și Dumnezeu


În anul 1920, astronomul Edwin Hubble a văzut prin telescop galaxiile care se îndepărtau una de alta cu viteze uriașe. Cauză nu părea să fie o forța uriașa care le împinge departe una de alta, ci mai degrabă păreau să continue o mișcare provocată de explozia primordială, toate având același punct de origine.

Steven Weinberg, laureat al premiului Nobel pentru fizică, spunea, la o sutime de secundă, momentul cel mai de început, temperatura universului era în jur de o sută de mii de milioane de grade Celsius. Era mai încins decât în centrul celei mai fierbinți stele. Universul era plin de lumină.

Această descriere pare straniu de asemănătoare cu alta. La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul… Dumnezeu a zis, să fie lumină! Și a fost lumină. Lumina a fost creată prin rostire.

Astrofizicianul Robert Jastrow afirma, în acea primă clipă, a fost plantată sămânţa a tot ce s-a întâmplat în univers. A fost, la propriu vorbind, momentul Creaţiei.

Dumnezeu nu are vârstă…

Dumnezeu este mort
Dumnezeu este mort

În anul 1948, mai mulți cercetători au avansat teoria stării staționare, portivit căreia, Universul este infinit ca vârsta. În aceste condiții, nu era nevoie de o creare, de o cauză.

În anii 60, teoria primește o lovitură nimicitoare. Doi cercetători americani descoperă niște radiații misterioase care veneau din spațiu, în aceeaşi măsura și din toate direcţiile. Când au măsurat temperatura, s-a confirmat sursa. Aceste radiații nu existaseră dintotdeauna și nici nu veneau dintr-o singură parte a universului. Proveneau din acel unic moment al creaţiei.

În anul 1996, satelitul COBE al NASA a confirmat din nou că radiațiile primordiale indica existența unei explozii ce a dat naștere Universului.
Alți fizicieni, printre care și Victor Stenger, susţineau că universul a apărut fără nicio cauză, din nimic. Universul exista, asta e tot ce contează. Teoria a fost considerată o absurditate. Cum poate exista ceva fără cauză?

Concluziile ştiinţifice conduc către o singură cauză. Universul s-a format ca urmare a unei explozii. Este logic să tragem concluzia că Dumnezeu, care este de la începuturi, veșnic și în afara timpului, este Cel care a creat timpul, care este prezent pretutindeni și care nu poate fi limitat în spațiu. Dumnezeu este spiritual, fără formă fizică și în afara materie, este sursa universului nostru și a tot ce există. Acest mesaj reiese din Biblie și nu poate fi contestat de știința.

Cine este Dumnezeu? – Cine Pretinde El Că Este?


Cine este Dumnezeu? El a fost descris că este orice, începând de la puterea de viaţă impersonală, la un Creator personal, Atotputernic şi bun. I-au fost date mai multe nume, cum ar fi unele: “Zeus”, “Jupiter”, “Brahma”, “Allah”, “Ra”, “Odin”, “Ashur”, “Izanaghi”, “Viracocha”, “Ahura Mazda” şi “Marele Spirit”. A fost privit de unii că “Natura-Mamă”, iar de alţii “Dumnezeu Tatăl”. Dar cine este El de fapt? Cine pretinde El că este?

Cine este Dumnezeu? – Dumnezeu Tatăl său Natura-Mamă?

Terra este o închisoare

Cine este Dumnezeu? Ce a descoperit El despre Sine? Pentru început, de fiecare dată când El se referă la Sine în termeni părinteşti, întotdeauna El Se descrie pe Sine că “Tatăl”1, şi niciodată că “Mama”. El Se numeşte “Părintele lui Israel” şi odată, când “copiii” Lui au fost nerespectuoşi cu El, Dumnezeu le-a zis: “Un fiu cinsteşte pe tatăl Său, şi o slugă pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvinte?

Dacă sunt Stăpân, unde este teamă de Mine?”2. Profeţii Lui L-au recunoscut că Tata când au zis: “Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi Tu olarul, care ne-a întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale,”3 şi în altă parte “nu avem toţi un singur Tata? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu?”4. Niciodată El nu se referă la Sine ca şi “Mama” şi niciodată nu este numit aşa de profeţii cărora le-a vorbit. A-L numi pe Dumnezeu “Mama” este comparativ cu a-l numi pe tatăl tău pământesc “mama”.

Cine este Dumnezeu în termenii atributelor morale?

moartea lui Dumnezeu
Moartea lui Dumnezeu

 Ce are Dumnezeu de spus despre Sine în această privinţă? El spune că Îşi găseşte plăcerea în dreptate şi neprihănire: “… Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se lauda să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul”5. “Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc răpirea şi nelegiuirea…”6

Dreptatea şi corectitudinea sunt foarte importante pentru Dumnezeu, la fel harul şi milă. De asemenea, în timp ce Dumnezeu ne face pe toţi responsabili, pe fiecare pentru viaţa lui, El Îşi extinde harul peste păcătosul care se pocăieşte. El promite că “Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a săvârşit, şi păzeşte toate legile Mele şi face ce este drept şi plăcut, va trăi negreşit, nu va muri.

Toate fărădelegile pe care le-a făcut, i se vor uita! El va trăi, din pricina neprihănirii în care a trăit. Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi”7.

Prin “moarte” Dumnezeu nu se referă la moartea fizică la care noi ne gândim. Dimpotrivă, Dumnezeu are în vedere ceva ce se va întâmpla în veşnicie, după moartea noastră fizică. Scripturile se referă la acest eveniment că la “moartea a doua”8. Prima moarte ne separă de trupurile noastre şi ne ia din lumea aceasta.

Moartea a doua este cu totul diferită. Şi ea determina separarea, dar aici este vorba de separarea unui grup de oameni de altul: cei neprihăniţi şi iertaţi pe de o parte şi cei răi şi nepocăiţi pe de alta. Cele două grupuri vor fi judecate separat.

Un grup de oameni va fi răsplătit după faptele bune pe care le-au făcut. Faptele rele vor fi trecute cu vederea, vor fi iertate de Dumnezeu. Celălalt grup de oameni va fi judecat după răul ce l-au făcut, iar faptele bune nu-i vor scăpa de pedeapsa lor. Dumnezeu spune:

“Dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, şi moare pentru aceasta, moare din pricina nelegiuirii pe care a săvârşit-o”. Dar “dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui şi face ce este drept şi bine, îşi va păstra sufletul viu. Pentru că îşi deschide ochii şi se abate de la toate fărădelegile pe care le-a săvârşit, va trăi şi nu va muri… Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi”9. În acest mod, Dumnezeu va face că în final dreptatea să triumfe, iar mila să fie acordată celor care se smeresc şi se pocăiesc.

Iuda l-a trădat pe Iisus

Dumnezeu a pregătit ispăşirea păcatelor pentru cei care vor să se pocăiască şi să se împace cu El. L-a trimis pe “Mesia”, un Slujitor care a suferit de bună voie şi a murit cu o moarte substituitoare pentru a plăti păcatele celor care se vor pocăi şi se vor încrede în El. Scriptura spune: “Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?

Cine a cunoscut braţul Domnului? Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă…

Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţă Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor…. pentru că S-a dat pe Sine Însuşi la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.”10