Cercuri în lanuri, mister și controverse. Mesaje greu de descifrat

Cercuri în lanuri

Prezenţa cercurilor din lanuri se face resimţită în foarte multe ţări, indiferent de religia, cultura sau nivelul economic. Cercurile din lanuri sunt reprezentaţii grafice ce au ridicat foarte multe suspiciuni cu privire la provenienţa lor. Cei mai mulţi cred că aceste forme geometrice nu sunt realizate de om ci de OZN-urile ce vizitează Pământul. În ciuda controverselor, nici până în prezent nu s-a reuşit demonstrarea originii acestor cercuri din culturile agricole.

Cercurile din lanurile de grâu în Antichitate

„Unul dintre primele rapoarte întocmite asupra cercurilor din lanurile de grâu – desene geometrice inexplicabile care apar în lanurile de grâu şi porumb – a avut loc în Stirlingshire, Scoţia (UK) în 1678.

Dar fenomenul a fost, în mare parte, ignorat până în anii ‘70 şi ‘80, când formaţiunile acestea au început să apară cu o frecvenţă mărită pe tot globul.

„Cu toate acestea, este China într-adevăr lipsită de aceste creaţii neobişnuite? Cu siguranţă, dacă cineva sau ceva încearcă să comunice cu omenirea prin modele sculptate în culturile de pe câmpuri, nu putea fi ignorată populaţia, considerabil de mare, a Chinei.”

Experţii occidentali, în mod evident, nu au reuşit să analizeze cu atenţie datele din această ţară (China). Ne putem referi doar la activitatea lui Zhang Hui, un cercetător de la Muzeul Xinjiang din Urumqui, pentru a găsi dovezi care sugerează că în China – în lunga sa istorie – au apărut fenomene ale acestor cercuri cu mult înaintea oricărei alte civilizaţii de pe această planetă.

Zhang pretinde că a descoperit mai mult de douăzeci de modele de piatră ce par să imite formaţiunile de cercuri din lanurile de grâu din alte ţări, dar le sunt anterioare acestora din urmă cu 3.000 de ani.”

Zhang a descoperit mai multe modele ale acestor cercuri de piatră, variind de la cercuri simple până la forme mai elaborate, pe pajiştile regiunii Quinghe, lângă graniţa Chinei cu Mongolia.

„Zhang a fost intrigat. El s-a îndreptat rapid către Beijing, capitala Chinei, ca să consulte traducerile în chineză ale lucrărilor experţilor britanici ce se refereau la cercurile din lanuri.“ El a fost uimit de asemănările găsite. „Zhang crede că oamenii primitivi din regiune (Quinghe), după ce au descoperit o formaţiune de astfel de cercuri, au tras concluzia că era o formă de comunicare a zeilor lor şi au răspuns mesajului divin prin amplasarea unor pietre într-un tipar asemănător”.

Potrivit lui Zhang, un martor ocular a mărturisit că a văzut o formaţiune de cercuri ce apăruse într-un câmp din nord-estul Chinei, la scurt timp după perioada în care şi-a făcut stagiul în Gărzile Roşii.

În orice caz, evenimentul a avut loc în timpul Revoluţiei Culturale (1966-1976), când astfel de superstiţii erau ilegale, astfel încât mărturia a rămas neconsemnată. (Revista Star Shanghai din 2 august 2002, „China spune că au apărut cercuri în lanurile de pe teritoriul ei acum 3000 de ani”)

Cercuri în lanuri

Istoria cercurilor din lanuri

Prima relatare ciudată care se presupune că a deschis porţile misterului cercurilor suspecte din lanuri a fost în anul 1678, la scurt timp după ce pelerinii au ajuns în Plymouth Rock. S-a descoperit o gravură din lemn, intitulatăŞtiri ciudate din Hartford-shire” pe care era gravată o poveste stranie.

Un fermier lacom a refuzat să-şi plătească taxa pe ovăz pe care o datora statului iar în dimineaţa următoare s-a trezit cu mai multe cercuri în culturile sale de ovăz. Fermierul speriat a dat vina pe mâna diavolului şi a refuzat să-şi mai treiere ovăzul. În acea vreme nimeni nu era capabil să execute cercuri perfecte în miez de noapte pe o suprafaţă  atât mare suprafaţă. Fermierul a considerat ca o putere supranaturală l-a pedepsit pentru că nu a vrut să-şi plătească taxele.

În anul 1880 mai multe cercuri s-au descoperit în Anglia. Omul de ştiinţă amator John Rand Capron a consemnat că mai multe cercuri erau executate în culturile de cereale de lângă Guildford în Surrey. Explicaţia fenomenului a fost una simplă dar irealistă pentru că omul de ştiinţă a dat vina pe o furtună care tocmai se abătuse asupra zonei. Este puţin probabil că o furtună să poată să facă cercuri perfect rotunde în lanurile de porumb sau grâu.

 În anul 2001mai multe dosare secrete aparţinând serviciilor secrete britanice MI5 au fost declasificate. Unele dosare conţineau informaţii cu privire la cercurile din culturile agricole ce s-au găsit în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, pe coasta de est a Mării Britaniei. Iniţial s-a crezut că naziştii fac aceste cercuri din culturile agricole pentru a ghida avioanele germane. În urma unei anchete s-a demonstrat că nu existau coduri secrete imprimate în aceste cercuri şi că nu au fost făcute de mâna omului.

După 1990 cercurile au devenit mai complexe şi imposibil de explicat

Până în anul 1980 mediatizarea cercurilor din lanuri nu a fost intensă. În general erau reprezentaţii grafice simpliste, ce înfăţişau doar cercuri sau ovaluri. Imediat după anul 1990 puterea de creaţie s-a intensificat şi cercurile simple s-au transformat în figuri complexe cu foarte multe detalii. Acesta evoluţie i-a pus pe jar pe oamenii de ştiinţă care au încercat să dezlege misterul. Niciodată nu s-a înţeles cu exactitate semnificaţia acestor figuri ciudate din lanurile agricole.

În anul 1991 o figură complexă, ce a fost denumită Castelul din Barbury, şi-a făcut apariţia într-un lan de porumb. Din acea clipă s-a pus problema decodificării mesajelor ce vor să fie transmise prin aceste figuri. După cum se poate observa este foarte greu de crezut că omul să fie capabil să execute un asemenea desen, de o complexitate impresionantă, într-un lan de porumb.

În anul 1999 omul de ştiinţă Colin Andrews a iniţiat un program de cercetare cu privire la cercurile din lanuri, finanţat de Laurence Rockefeller. În decursul a doi ani de cercetări riguroase, omul de ştiinţă a ajuns la concluzia că 80% dintre cercurile existente în perioada 1999-2000 din Anglia erau executate de mâna omului, restul de 20% rămânând imposibil de explicat. Andrews a susţinut că foarte multe forme sunt imposibil de înţeles şi de explicat”.

Cercuri în lanuri

Schițele făcute publice?

Începând cu anul 2000 mai mulţidesenatori de cercuri” au încercat să-şi facă planurile publice, publicând pe internet schiţele dar şi tehnicile pe care le folosesc atunci când executa anumite figuri în culturile agricole. Dacă unele modele se pot recunoaşte că sunt făcute de mâna omului, din cauza greşelilor de execuţie, altele sunt imposibil de realizat indiferent de priceperea şi talentul artiştilor din lanurile de grâu sau porumb.

În anul 1997, pe 7 iunie un fotograf pilot survola zona în care se afla Stonehenge. După ce a făcut mai multe fotografii, pilotul a aterizat la un aeroport din zonă pentru alimentarea cu carburant a aparatului de zbor. După aproximativ 40 de minute, pilotul a decolat şi s-a îndreptat iar spre zona pe care trebuia s-o fotografieze dar de data aceasta un desen imens i-a atras atenţia.

Chiar lângă Stonehenge apăruse ca prin minune un desen cu o formă ciudată care în urmă cu 40 de minute nu se afla acolo. Acest model din lanul de grâu. În urma unor analize amănunţite s-a stabilit că este imposibil ca omul să execute un asemenea model, atât de complex, în mai puţin de o oră. Succesiunea de cercuri a fost denumită setul iulian” şi a precedat unei complexe succesiuni de cercuri care au lăsat cu gura căscată chiar şi pe oamenii de ştiinţă. Cel mai ciudat este că nimeni nu a revendicat aceste cercuri stranii.

 Cercurile din lanuri reprezintă un fenomen inexplicabil chiar şi în prezent. Dacă cele mai simple modele sunt executate de mâna omului, rămân totuşi şi modelele extrem de complicate, realizate în timp record care evoluează de la an la an. Să fie vorba de anumite mesaje secrete codificate în aceste configuraţii de cercuri pe care o anumită civilizaţie extraterestră vrea să le transmită omenirii?

Mesaje de la vizitatori?

Peste 10 cercuri cu un diametru de 500 de metri au fost descoperite în Franța, într-un lan de grâu, în dimineața zilei de 2 iunie 2017. Aceste cercuri sunt numite agroglife. Primele agroglife au fost semnalate în anul 1960, în Anglia.

Mai târziu, acest fenomen a fost observat în Canada și Australia. Cercurile au dimensiuni foarte mari și sunt perfect realizate. Specialiștii consideră că este foarte puțin probabil ca ele să fie de origine umană.

Cercuri în lanuri

Într-un documentar prezentat de un canal de televiziune american, agroglifele sunt considerate probe că extratereștrii există. Realizatorii documentarului au realizat un top al probelor care susțin teoria existenței civilizațiilor extraterestre.

Pe primul loc în acest clasament sunt luminile din Arizona. În 17 aprilie 2017, pe cerul din Arizona au fost observate timp de 15 minute mai multe lumini. Acestea au apărut și dispărut brusc, fără a lăsa urme.

Cavalerul Negru, misteriosul satelit de origine nonterestră este invocat de către specialiști ca fiind o dovadă a existenței civilizațiilor extraterestre. S-a estimat că satelitul orbitează în jurul Pământului de peste 13000 de ani.

În octombrie 2016, deasupra lacului Michigan a fost filmată o adevărată flotă de OZN-uri. Viteza acestor obiecte era foarte mare. O altă întâmplare s-a petrecut în iulie 2015, lângă orașul St. Petersburg, Rusia. Locuitorii au văzut o explozie care s-a produs în apropierea orașului.

La fața locului s-au deplasat soldați ruși care au încercuit zona. Presa din Rusia a prezentat acest eveniment și s-a pus întrebare ce putea să cauzeze o explozie uriașă, atâta timp cât în zonă nu existau clădiri civile, industriale sau militare.

Autoritățile nu au dat explicații cu privire la acest eveniment. În aprilie 2017, pilotul unui avion spaniol de linie a fost la un pas de o catastrofă aviatică.

Conform raportului întocmit de pilot, un OZN a tăiat calea avionului la o distanță de câteva sute de metri. Coliziunea a fost evitată în ultimul moment.

În martie 2017, mai mulți cercetători americani au declarat că au depistat în spațiu unde radio a căror durată este de câteva milisecunde  și care provin din aparatele de transmisie extraterestre.

Scroll to Top