Tu știai care sunt cele mai bune poziții de dormit? Ne petrecem o treime din viață în pat dormind. Din acest motiv, trebuie să adoptăm o poziție corectă, care să ne ofere un maximum de confort și mai ales o noapte liniștită și odihnitoare. Iată care sunt cele mai bune poziții de dormit.

Poziții de dormit


Poziții de dormit – Pe o parte

Poziții de dormit
Pe o parte

Psihologii susţin că persoanele care dorm în poziţia fetus, cu picioarele îndoite şi cu braţele ca şi cum ar strânge la piept un obiect, doresc să fie ocrotite, au nevoie de protecţie. Este poziţia persoanelor uşor timide, pesismiste, indecise.

Femeii care doarme în această poziţie îi place să se pisiceasca, iar dacă nu găseşte la partener ocrotire, o va căuta la altul. Bărbaţilor le scapa accese de gelozie şi caută în partenera imaginea mamei. O variantă este poziţia semi-fetus. Persoana doarme tot pe o parte, dar cu braţele pe lângă corp sau în zona capului.

Aceşti oameni sunt încrezători, fără complexe. Când îşi ţine mâna sub cap, este un indiciu că, deşi are multe calităţi, sinceritate, iubire, amabilitate, este temătoare şi nefericită. Dacă ambele braţe sunt întinse, atunci e vorba de un om nehotărât, cinic, neînduplecat. Poziţia împiedicată este asemănătoare celei anterioare, cu deosebirea că picioarele sunt încrucişate.

Aceste persoane sunt neliniştite, au multe probleme de rezolvat. Poziţia sandvici este o poziţie semi-fetus, dar cu picioarele întinse unul peste altul, pe toată lungimea. Cine doarme aşa este mulţumit de imaginea sa şi vrea să păstreze impresia pe care a creat-o asupra celorlalţi. Este o persoană convenţională, opusul rebelului. Extremă poziţiei fetus este când corpul se face covrig, caracteristica oamenilor geloşi, răzbunători, iritaţi. Cine doarme pe o parte cu un genunchi îndoit este înclinat să fie mereu morocănos, se plânge încontinuu şi-şi face probleme din orice.

Poziții de dormit – Pe burtă

Poziții de dormit
Pe burtă

Pe burtă este poziţia celor ce vor să controleze totul, să elimine imprevizibilul. Sunt ordonaţi, conştiincioşi, riguroşi, chiar chiţibuşari, punctuali. Pentru ei, orice surpriză e neplăcută. Această poziţie este şi cea a persoanelor introspective. Se spune că îndrăgostiţii au tendinţa de a dormi pe burtă. Femeile care prefera această poziţie sunt extrem de fidele şi nu iartă trădarea.

Medicii susţin că atunci când dormim pe burtă ne odihnim cu adevărat. Dar asta numai cu condiţia să mâncăm cu cel puţin două ore înainte de culcare. Altfel, poziţia devine contraindicata, mai ales pentru cei cu afecţiuni digestive. Tot în timpul somnului pe burtă, poate fi afectată coloana vertebrală. Dacă nu puteţi dormi în altă poziţie, micşoraţi tensiunea creată asupra spatelui aşezând o pernă sub bazin. în poziţia Sfinxului, persoană doarme pe burtă, dar cu genunchii ghemuiţi sub corp.

Este o poziţie des întâlnită la copii, dar şi la adulţii care adorm cu greutate. Semnifica dorinţă ca, la trezire, să reia lucrurile exact de unde le-a lăsat. Atunci când mâinile înconjoară pernă, iar capul este într-o parte, avem de-a face cu o persoană prietenoasă şi gălăgioasă, agitată. Nu suporta criticile, e mereu cu capul în nori şi nu-şi face planuri de viitor.

Poziții de dormit – Pe spate

Poziții de dormit

Cei ce dorm pe spate sunt mereu în centrul atenţiei, sunt încrezători, senini, puternici, potenţi. Cu cât această poziţie este mai deschisă, cu braţele şi picioarele depărtate, cu atât este mai mare deschiderea către plăcerile vieţii, libertate, confort, dar denotă şi o mare generozitate. Acestei persoane îi place să bârfească şi să se amestece în problemele altora.

Cu faţa în sus dorm de obicei femeile care învaţă lucruri noi tot timpul, mamele grijulii şi soţiile fidele şi un pic pisăloage. O variantă a acestei poziţii este cea numită a soldatului, adică pe spate şi cu ambele braţe pe lângă corp.

Aceste persoane sunt tăcute, perfecţioniste, pretenţioase. în poziţia stea de mare, cu manile sub cap dorm persoanele prietenoase, altruiste, gata să ofere o mână de ajutor, învaţă din orice situaţie fără a sta în centrul atenţiei, au idei inovatoare şi excentrice pe care puţini le înţeleg. sunt buni familişti, se indragostesce uşor, dar iubesc cu greu. Este o poziţie bună pentru digestie. Poziţia pe spate cu picioarele încrucişate aparţine celor obsedaţi de propria persoană, solitari. Pe spate este o poziţie mai puţin odihnitoare şi favorizează sforăitul.

Lucruri interesante despre dormit

  1. Conform studiilor, aproape jumătate din oameni prefera să doarmă în poziţia fetus, femeile fiind de două ori mai multe decât bărbaţii.
  2. Unul din zece oameni se acoperă cu plapumă peste cap. Cei ce se învelesc în timpul nopţii sunt aparent puternici în societate, dar vulnerabili, în realitate. îşi plâng singuri de milă.
  3. Se spune că dacă dormi pe partea dreaptă şi cu palma sub cap, ai mai mult noroc.
  4. Cei ce se foiesc şi strâng cearşafurile sub ei sunt zgârciţi şi dictatori.
  5. Cei ce dorm pe partea stânga sunt persoane calme, mulţumite cu ceea ce au, sprijin pentru familie. Atenţie, însă, atunci când corpul apasa partea stângă, presează şi inima, ceea ce va face că la trezire să vă simţiţi neodihniţi.
  6. Cine doarme cu faţa către perete este un introvertit, care-şi petrece timpul liber în familie sau în cercul de prieteni.
  7. Persoanele care dorm cu spatele la perete sunt extrovertite, le plac ieşirile în oraş.
  8. Dacă cel puţin un picior e deasupra păturii, acest lucru semnifica teamă de necunoscut.
  9. Cei cărora le cad picioarele din pat şi se simt bine dormind aşa sunt oameni care se consideră într-o situaţie fără ieşire şi caută o rezolvare.
  10. Poziţia mumie caracterizează oamenii care se înfăşoară în cearşafuri şi paturi. Aceştia sunt sfioşi, izolaţi, puţin sociabili. Simt nevoia de siguranţă şi protecţie, prezintă o mare labilitate psihică.

TiberiuM

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!