figurinele Hongshan

Ce reprezintă figurinele Hongshan?

Înainte de invenția fotografiei, a scrierii și mai târziu a internetului, omul antic, pentru transmiterea unui eveniment, recurgea la pictură, sculptură sau la formarea unor povești, care erau transmise pe cale orală.

Dacă privim atent la cultura civilizațiilor antice, descoperim diverse obiecte sau artefacte, care înfățișează creaturi ciudate, cu care nu suntem familiarizați. Așa se întâmplă și cu figurinele culturii Hongshan, care par să înfățișeze anumite creaturi, care, mai mult decât sigur, nu sunt de pe Terra.

Punctul interesant în toată povestea este că de ce acești oameni, din cultura Hongshan, nu au sculptat animale cu care suntem și noi obișnuiți, precum căprioare, porci mistreți sau vulturi? Pentru că acelea erau comune și nu reprezentau niciun interes pentru nimeni.

Ființe extraterestre?

Civilizația Hongshan a trăit pe teritoriul actual al Chinei și a înflorit între anii 4700 și 2900 î.Hr. Din punct de vedere istoric, această civilizație este recunoscută pentru figurinele impresionante din jad, dar și pentru construcțiile fantastice pe care le-a realizat.

figurinele Hongshan

Revenind la figurinele de jad, acestea sunt de o frumusețe extraordinară. Specialiștii, care le-au analizat, au spus că au fost realizat cu o măiestrie ne mai întâlnită în acele vremuri. Totuși, ele au fost realizate, cu mii de ani în urmă.

Potrivit arheologilor, civilizația Hongshan a considerat jadul o piatră sacră, de fapt multe artefacte și statuete au fost descoperite în interiorul mormintelor. Printre ele există unele foarte ciudate care descriu creaturi de neînțeles.

Artizanii Hongshan au început să sape și prelucrează jadul, creând obiecte incredibile. Cum au reușit să le creeze? Probabil că au fost niște adevărați artiști.

Partea cea mai interesantă este ceea ce reprezintă aceste figurine. După cum se poate observa din fotografii, aceste ființe sculptate nu se încadrează în sfera noastră de cunoaștere. Pentru noi, par ființe dintr-o altă lume.

figurinele Hongshan

Unii arheologi au spus că statuile reprezintă creaturi mitologice, precum uruboro , un balaur care își mușcă coada reprezentat sub forma unui balaur cu cap de porc numit „ porc-balaur ”.

Nu toată lumea este convinsă de acest lucru: pentru mulți, de fapt, figurile lui Hongshan par să reprezinte ființe extraterestre. Dar până la urmă cine a văzut cum arată extratereștrii? Și de aici s-a creat o întreagă dezbatere.

Mai mult decât atât, pare puțin probabil ca meșterii din Hongshan să poată reproduce ceea ce nu văzuseră niciodată în viața lor. Este adevărat că legenda balaurului chinezesc s-a născut în vremurile civilizației Hongshan, dar reprezentarea sa grafică nu are nimic în comun cu aceste figurine.

figurinele Hongshan

Pe de altă parte, de ce o specie extraterestră ar lua contactul cu niște oameni rudimentari, din toate punctele de vedere, iar pe noi ne evită? Interesant este faptul că această civilizație nu este singura, care înfățișează, prin diverse metode, ființe care nu au legătură cu Terra.

Până la urmă, nu este chiar atât de important dacă extratereștri au luat contact cu civilizațiile antice de pe Terra sau nu, ci faptul că în urmă cu mii de ani au existat oameni atât de fascinanți pe planeta noastră. Acești oameni, nu au fost atât de avansați, din punct de vedere tehnologic, dar ei au fost înzestrați cu alte calități. Unele artistice, umane și cu siguranță că spirituale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *