Ce nu știm încă despre materia întunecată?

materia întunecată

Universul este ciudat! Este foarte, foarte dificil de înțeles ce se întâmplă în el, dar oamenii de știință nu renunță în a-l înțelege. 

Una dintre cele două modalități, prin care putem afla ceea ce se petrece dincolo de Pământ este prin a privi lumina emisă și absorbită de materie în univers: prin observarea astronomică directă. 

A doua modalitate este de a folosi legile gravitației, influența materiei și energiei asupra curburii spațiului, pentru pentru a se stabili ce masă a energiei se află în Univers. Această metodă implică numeroase calcule matematice.

Unul dintre cele mai mari mistere ale astrofizicii moderne este că rezultatele acestor două metode independente, care măsoară același univers, nu se potrivesc

Din anumite motive, orice emite sau absoarbe lumină, de la stele la găuri negre, planete, gaze, praf, plasmă și multe altele, reprezintă doar aproximativ 15% din cantitatea totală de substanță care ar trebui să existe în Univers. Dar cum este posibil acest lucru?

Există materia întunecată?

În ciuda faptului că nu s-au găsit încă dovezi directe ale existenței a materii întunecate, din punct de vedere astrofizic, există o cantitate uriașă de dovezi indirecte care confirmă existența sa. 

materia întunecată

În primul rând, materia întunecată se comportă ca și cum ar avea masă, dar nu emite sau absoarbe lumină. În schimb, îndoaie lumina acționând gravitațional asupra spațiului-timp. 

În al doilea rând, setul de date disponibile indică faptul că fie există ceva în spațiu care nu corespunde deloc cu înțelegerea noastră a Universului, fie forma dominantă a materiei din Univers nu a fost încă descoperită.

Deși primele observații care sugerează existența materiei întunecate au apărut în 1933, date convingătoare au fost obținute abia în anii 1970. 

Atunci astronomul Vera Rubin a descoperit pentru prima oară discrepanța dintre masa tuturor obiectelor vizibile din galaxie și masa galaxiei în sine. 

Astronomul a stabilit că această substanță invizibilă este extrem de comună și există în cea mai mare parte a universului.

Astăzi lumea cunoaște această substanță sub numele de materie întunecată, care nu reflectă, împrăștie, emite, refractă sau absoarbe lumina. 

Cu toate acestea, cercetătorii cred astăzi că aproximativ 85% din toată materia din univers este materie întunecată. 

Și totuși, până în prezent, nu există dovezi concludente pentru existența materiei întunecate. un paradox, am putea spune.

Misterele Universului

Deci, dacă există materie întunecată, permiteți-mi să vă reamintesc că găurile negre și undele gravitaționale au fost, de asemenea, considerate obiecte existente ipotetic, înainte să fie descoperite.

materia întunecată

Se spune că acest tip de materie, s-a mișcat foarte încet, în comparație cu viteza luminii, chiar la scurt timp după Big Bang.

Mai mult, cercetătorii nu înțeleg ce ar trebui (și nu ar trebui) să facă exact materia întunecată în Univers. 

Numărul mare de proprietăți necunoscute pe care le posedă această substanță ridică și mai multe întrebări. De exemplu, care este masa sau densitatea particulelor de materie întunecată din univers? 

Materia întunecată este ușoară și, dacă da, câte particule de materie întunecată există? Oamenii de știință habar nu au câte particule de materie întunecată există și care este masa lor.

Unii cercetători nici măcar nu exclud că materia întunecată poate fi chiar un lichid și nu particule, așa cum presupunem noi. Nu știm dacă materia întunecată este compusă din aceeași „materie” sau dacă există mai multe varietăți ale acesteia.

Iată cea mai simplă ipoteză: există o singură componentă nouă a materiei și asta ne lipsește. Dar există multe necunoscute în spațiu și, prin urmare, există multe metode diferite care pot fi folosite pentru a rezolva enigma materiei întunecate. 

De asemenea, este necesar să se țină cont de faptul că oamenii de știință nu știu cărui tip de particule aparțin particulele materiei întunecată (dacă plecăm de la presupunerea că materia întunecată constă într-adevăr din particule), precum și dacă există antimaterie.

Toate particulele cunoscute astăzi sunt de două tipuri: fermioni (cum ar fi electroni sau neutrini) și bosoni. Dacă materia întunecată este compusă din bosoni, atunci aceste particule se comportă ca propriile lor antiparticule. 

Dar dacă este alcătuită din fermioni, atunci această substanță are analogi antiparticule. În acest caz, existența „antimateriei întunecate” va fi o realitate. Între timp, atât noi, cât și oamenii de știință nu putem decât să ghicim ce este materia întunecată și dacă aceasta există.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top