Ce înseamnă când visezi o persoană moartă?

Ce înseamnă când visezi o persoană moartă?

Ce înseamnă când visezi o persoană moartă? Dacă aruncăm o privire în tradiția populară românească, adică în cunoașterea străbunilor, vom afla că atunci când visăm o persoană dragă decedată sau chiar vorbim cu ea, atunci trebuie să ne așteptăm la vești, care ne vor schimba viața.

De partea cealaltă, în interpretarea creștină sau spirituală, visând o asemenea persoană, putem să ne gândim că sufletul acelei persoane nu și-a găsit liniștea și nu a reușit să treacă în lumea celor drepți.

Ce înseamnă când visezi o persoană moartă din punct de vedere psihologic?


Visele, indiferent de ceea ce reprezintă ele, au un impact psihologic major asupra omului. Dicționarul viselor, ne informează că atunci când visăm o persoană moartă, trebuie să ne pregătim pentru o etapă din viața noastră. Psihicul ne transmite, prin modul său clasic, că a venit vremea schimbării și să ne pregătim pentru o nouă etapă din viața noastră.

O altă explicație este că dacă visezi o persoană care tocmai a decedat, atunci sufletul tău se află într-o mare suferință, ceea ce este perfect normal. Psihologii susțin că persoana moartă, pe care tocmai ai visat-o, este de fapt o parte din tine, pe care vrei s-o lași în urmă. După un asemenea vis, este perfect normal să te simți puțin apatic, fără energie și chiar fără chef de viață.

Caracteristicile comune ale acestor vise


Chiar dacă visele au fost studiate încă de la începutul secolului trecut, de celebrul psihanalist Sigmund Freud, ele încă reprezintă un mister pentru specialiști. Nu s-au putut determina și explica o sumedenie de lucruri despre aceste filme ale nopții, dar cu toate acestea, specialiștii au reușit să adune mai multe caracteristici ale acestora.

Atunci când oamenii visează o persoană moartă, aceste vise, prezintă anumite caracteristici extrem de interesante, după cum urmează:

  •  toate persoanele decedate pe care le visăm nu sunt bolnave și mereu par foarte tineri;
  • mesajele care ne vin de la astfel de persoane pot fi comunicate nu numai prin cuvinte, dar și prin anumite simboluri;
  • aceste vise, de regulă, sunt percepute mult mai intens și ne par mult mai reale decât oricare alte vise.

Pornind de la aceste caracteristici, psihologii au identificat explicații și semnificații specifice:

Ce înseamnă când visezi o persoană moartă?

– dacă persoana decedată are un rol important în acţiunea din vis şi te străduieşti să o ajuţi, înseamnă că simţi că ai lăsat ceva nerezolvat între voi, atunci când era în viaţă.

– dacă persoana decedată încearcă să te sfătuiască cu ceva, înseamnă că în viaţa reală ai nevoie de ghidare, protecţie şi confort. Poate că te simţi singură şi neputicioasa, iar acest aspect se reflectă în ceea ce visezi. Un astfel de vis, în care un spirit îţi arată calea, poate fi foarte reconfortant în perioadele dificile.

Așadar, atunci când o sa visați o persoană, care a decedat recent, trebuie doar să pui cap la cap anumite detalii despre vis și descoperi imediat semnificația acestui vis, șocant la prima vedere.

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)