Evoluăm, creștem și constatăm că ne îndreptăm cu pași repezi spre moarte. Începem să ne punem întrebarea ce este iadul? Primii creştini considerau infernul un loc subteran unde sufletele celor decedaţi sunt într-o stare letargică. În Vechiul Testament, acest loc este numit Hades, în traducere, loc secund.

Unele religii considera infernul ca fiind un loc al torturii. În altele, el este o trecere către reîncarnare.

Conform specialiştilor, infernul este o construcție inspirată din iudaism și mitologia greco-romana având la baza tradițiile egiptene. Dar hai să vedem ce este iadul în percepția diverselor culturi antice.

Viziunea grecilor asupra iadului


Grecii antici își imaginau că după moarte sufletul ajunge într-o lume subterană, pe câmpiile Elizee. Pentru cei răi era Tartarul, stăpânit de Hades. Tartarul era tărâmul suferințelor și al chinurilor veșnice.

Grecii antici și-au imaginat iadul precum o groapă mare, pentru ca mai apoi să-și imagineze iadul precum un loc unde sufletele rele erau trimise pentru eternitate.

În tradiția greacă, morții erau îngropați cu o monedă sub limbă, ca plată pentru luntrașul Charon. El trebuia să treacă sufletele peste fluviul Acheron. Despre cei care mureau fără prieteni și săraci se spunea că se adunau pe malul de dincolo, fiindu-le refuzată intrarea în Hades.

Mult mai târziu, grecii au extrapolat puțin ideea de iad și și-au imaginat acest loc precum o închisoare a sufletelor. Nu se poate spune cu exactitate de unde a provenit această idee și nici cel care a fost inițiatorul ei, dar se pare că acela a fost momentul în care s-a născut ideea iadului așa cum o cunoaștem și noi în prezent.

Ce este iadul

Personajele din iad

Iadul, supranumit și Tartar, este un abis infernal al mitologiei grecești, văzut precum o groapă imensă, unde cei răi erau aruncați după moarte. Textele antice ne informează că în acest loc au fost aruncați titanii, atunci când nu au mai respectat ordinele zeilor.

Unele dintre cele mai cunoscute personaje despre care se spune că sunt pedepsite în Tartarus sunt: ​​Tantalus, Sisyphus, Ixion și Danaïdes. Există o varietate de infracțiuni care ar putea duce la pedepsirea unei persoane în Tartarus. În Aeneidul lui Virgil , călătoria lui Aeneas, sunt descrise pedepsele în urma cărora sufletele ajungeau în iad.

Trimiși în acest loc sunt aceia care, în viață, i-au urât pe frații lor, i-au bătut pe tații lor, i-au înșelat pe cei aflați în întreținere, au găsit avere și au păsat-o singuri fără să le dea o parte rudelor – bărbați prinși și uciși în adulter, oameni care au ridicat armele împotriva propriului lor popor….

Tartar în Teogonia lui Hesiod


În teogonia lui Hesiod , Tartar este una dintre primele ființe care au apărut la crearea universului și a fost opusul Gaiei (Pământ).

Mai întâi a venit prăpastia; și apoi Pământul, ca un loc sigur pentru toți nemuritorii care ocupă vârful unui Olimp cu zăpadă; Tartara cețoasă (pluralul „Tartarus”) într-o adâncitură a pământului larg s-a răspândit;

Manuscrisul din secolul XVI.

Ca și celelalte figuri primordiale, Tartar era considerat ca o ființă pur elementară, nu ca un zeu, Titani sau Olimpieni, și este strâns legată de conceptul său de loc. De exemplu, Gaia nu era o divinitate a pământului, ci Pământul însuși. În mod similar, Tartar nu era o divinitate a iadului, ci iadul în sine.

Ce este iadul

Diferența dintre cele două figuri este că Gaia este mai proeminentă în mitologia greacă, mai ales când Kronos și-a început expansiunea. În acest proces, Gaia, deși pur elementară, se transformă într-un lucru pe care cititorii umani ai lui Hesiod îl pot înțelege mai bine.

Grecii și-au imaginat cosmosul precum un ou. Acest ou, este despărțit în două părți de o bucată plată, adică de Pământ. În partea superioară s-a format cerul, în timp ce în partea inferioară se află iadul sau Tartar. În Teogonia lui Hesiod , distanța dintre Cer, Pământ și Tartar este dată după cum urmează:

Timp de nouă nopți și nouă zile, o nicovală de bronz ar putea să cadă din cer și în a zecea zi să ajungă pe Pământ; și timp de nouă nopți și nouă zile, o nicovală de bronz ar putea cădea de pe Pământ, iar pe a zecea se va ajunge la Tartru „.

Ce este iadul în Cartea lui Enoh?


În Cartea lui Enoh, infernul este prezentat ca fiind un loc subteran împărțit în patru zone, în care sufletele decedaţilor ajungeau în funcție de păcatele pe care le aveau. Mai târziu, Biserica catolică a lansat două concepte, infernul, locul păcătoşilor și paradisul care făcea referire la Grădina Raiului.

Iadul, închisoarea celor răi


La prima vedere, atunci când ne gândim la iad, ne imaginăm că este un loc unde sufletul poate merge dacă încalcă anumite norme morale. Scrierile grecilor antici sugerează că la începuturi, iadul a fost folosit de locuitorii Olimpului precum o închisoare. Aceasta era una fizică și nu are nimic în comun cu reprezentarea iadului din zilele nostre, iar oaspeții săi cei mai demni au fost Titanii.

Și ei (olimpienii) i-au trimis (titani) în robie dureroasă, le-au zdrobit cu forța toată mândria lor ….
Acolo, zeii Titanului sunt închiși în întunericul cețos, prin decizia lui Zeus, adunătorul de nori, într-un loc de decădere, la capătul unui vast Pământ. Ei nu au nici o cale de ieșire: Poseidon a fixat uși imense și un perete de care nu pot trece.
Acolo trăiesc Kottos, Gyges și curajos Obriareos, cei pe care i-a desemnat Zeus să păzească poarta.

Iadul în alte culturi


Ce este iadul

În tradiția evreiască, lumea de apoi se numea Sheol, o lume a umbrelor, populată de spiritele morților. Pentru budiști și taoiști infernul reprezintă 18 niveluri de tortură și chin etern.

Religia statuează existența a trei zone, Infernul, Purgatoriul și Paradisul. Lucifer, cel care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu a căzut pe pământ și s-a înțepenit în centrul pământului. Dante Aligheri a descris infernul format din cercuri concentrice.

Există nouă cercuri cu diverse păcate: lașii, nebotezații, desfrânații, mâncăii, zgârciții, risipitorii, furioșii, ucigașii, sinucigașii, pustiitorii, defăimătorii, sodomiții. El vorbește despre simoniacii, adică preoții care cer bani pentru iertarea păcatelor.

În Egiptul antic, infernul era considerat locul unde 42 de judecători îi judecau pe păcătoşi. Pentru tibetani, infernul este un loc al frigului. Pentru greci, infernul sau Hades, era nevăzutul, un loc patronat de zeul morții. Așadar, ce este iadul, până la urmă?

Iadul lui Dante Alighieri


Ce este iadul

Divină Comedie este cea mai importanța operă a lui Dante Alighieri și descrie coborârea lui Dante în infern. Poemul a fost scris în perioada 1304-1321, în timpul exilului său, acțiunea fiind situată în perioada din săptămâna dinaintea Paştelui, atunci când Dante a întreprins călătoria în lumea de dincolo.

Dante a clasificat păcatele, astfel încât cu cât te apropii de Lucifer, păcatul este mai mare. Dante este personajul care parcurge Infernul. El îl întâlnește pe marele poet Virgiliu, care era condamnat să ajungă în Infern pentru că era nebotezat.

Dante coboară în spirală spre stânga. Ca și simbol, mâna stângă e cea a păcatului. Mâna dreaptă este simbolul mântuirii, al purificării. Din această cauză, Purgatoriul va fi urcat pe partea dreaptă.

În Infern se coboară, în Purgatoriu se urcă și în Paradis se zboară. În Infern, păcatul se plătește echivalent cu gravitatea faptei.

Poemul este compus din trei părți, Inferno, Purgatorio și Paradiso.

Infernul

Este prima parte a poemului în care Dante rătăceşte printr-o pădure în căutarea unei ramuri pentru sărbătoarea Floriilor. Fiind înconjurat de o panteră, un leu și o lupoaică, este salvat de către prietenul său, Virgiliu, care îl conduce prin infern.

Cei doi coboară prin noua cercuri concentrice, fiecare cerc fiind ocupat cu persoane celebre, în funcție de păcatul săvârșit.

Purgatoriul

Ce este iadul

Dante și Virgiliu ajung pe muntele Purgatoriului, acolo unde sălăşluiesc sufletele păcătoşilor. Muntele este împărțit în șapte cercuri, după tipurile de vicii avute.

Paradisul

Spre deosebire de infern, paradisul este reprezentat sub formă a noua cercuri orientate vertical. Paradisul este sălaşul celor fără de păcate, al celor sfinţi. Fiecare cerc corespunde unui corp ceresc dominant, Luna, Soare, Mercur, Jupiter, Marte, Venus.

În călătoria să, Dante este însoțit de Beatrice, instrumentul voinței divine. La sfârșitul călătoriei, după ce adresează o rugăciune Fecioarei Maria, Dante se contopeşte cu Dumnezeu, simbolul iubirii care pune în mișcare cerul și stelele.

TiberiuM

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!