Categorii
Personaje istorice

Vlad Țepeș, povești mai puțin cunoscute despre domnitor

Cel mai cumplit voievod din neamul Basarabilor a fost Vlad Țepeș. Era vânjos, meșter mare în luptă, iubitor de țară și foarte îndrăzneț. Îi ura pe leneși, hoți și cerșetori și de câte ori îi întâlnea, poruncea ca să fie trași în țeapă. Țeapa era ca un fel de prăjină ascuțită, mai lungă sau mai…

Categorii
Personaje istorice

Ștefan cel Mare, 8 lucruri controversate despre domnitor

Ștefan cel Mare a fost una dintre cele mai ilustru figuri ale istoriei românești. Cu o domnie de peste jumătate de veac, despre domnitor s-au scris numeroase cărți și articole. Venirea sa la tron coincide cu cucerirea Constantinopolului de către otomani, fapt care a influențat în mod decisiv istoria țărilor românești, cât și cea a…

Categorii
Personaje istorice

Machiavelli, omul cel mai neînțeles din istorie

Numele său este legat de liderii politici, de oamenii care își urmăresc scopurile, dar Machiavelli a fost cu adevărat omul manipulării? Cea mai cunoscută lucrare a sa, Prințul, ne învață că este mai bine să fi temut decât iubit și că scopul justifică mijloacele. În timp ce majoritatea savanților consideră această carte opera manipulării este posibil…