În spatele unui bărbat puternic se află o femeie și mai puternică. Influența femeilor în lumea bărbaților nu poate fi contestată. Departe de ochii curioși ai opiniei publice, aceste femei au jucat un rol covârșitor în luarea unor decizii istorice.

Eva Braun și Hitler


Una dintre aceste femei a fost Eva Braun. Avea 17 ani când l-a cunoscut pe Hitler. Cei doi au apărut împreună în public o singură dată, la Olimpiada de iarnă din anul 1936. Eva Braun rămâne în istorie și prin faptul că a fost soția lui Hitler numai 40 de ore. În noaptea de 28 spre 29 aprilie, în timp ce sovieticii intraseră în Berlin, cei doi s-au sinucis. Hitler s-a împușcat, iar Eva a folosit cianură.

În jurnalul său, Goebbles scria. Soția mea și Eva Braun au decis să rămână în Berlin, cu toate că rușii vor cucerii Berlinul. Hitler și-a arătat admirația și stima pentru cele două persoane.

Eva Braun a fost cea mai loială persoană care a rămas cu Hitler până în ultimul moment. După ce a testat cianura pe câinele preferat al lui Hitler, Blondi, se sinucide.

Căsătoria celor doi s-a realizat cu 40 de ore înainte de sinuciderea lor, în prezența lui Goebbles și Bormann.

Oona O Neill și Chaplin


Oona O Neill a fost fiica marelui dramaturg Eugene O Neill și avea 17 ani când l-a cunoscut pe celebrul actor Chaplin, care avea vârsta de 54 de ani. Cei doi s-au căsătorit, cu toate că familia și anturajul lor s-au opus. Căsătoria lor a durat 34 de ani și au avut 8 copii. Oona a renunțat la visul său de a deveni actriță numai pentru a fi alături de Chaplin.

Căsătorii celebre

Salvador Dali și Gala


Salvador Dali scria în jurnalul său. O iubesc pe Gala mai mult decât pe mama, tata, Picasso sau banii. Am devenit un mare artist datorită ei.

Ca semn al dragostei pe care i-a purtat-o soției sale, tablourile sale erau semnate Gala Salvador Dali. Gala i-a fost soție, model, muză, mamă, asistentă.

Churchill și Clementine


Clementine a fost femeia care timp de 57 de ani a fost alături de Churchill. Ea a explicat într-un interviu longevitatea acestei căsătorii, mai ales că cei doi aveau personalități puternice. În momentele de criză, comunicau prin scrisori.

Căsătorii celebre

Soții Obama


În SUA este cunoscută o întâmplare ai căror protagoniști au fost soții Obama. Cei doi s-au deplasat într-un restaurant pentru a cina. Proprietarul restaurantului a cerut permisiunea președintelui de a discuta cu Michelle între patru ochi.

Curios, președintele și-a întrebat soția despre ce au discutat. Michelle i-a răspuns că în tinerețe, proprietarul restaurantului fusese îndrăgostit de ea. Ușor iritat, Obama i-a spus că dacă s-ar fi căsătorit cu respectivul, ar fi fost patroană de restaurant.

Cunoscută pentru inteligența sa, Michelle i-a răspuns, nu, dacă m-ași fi căsătorit cu el ar fi fost președinte.


Like it? Share with your friends!

0