Care este adevărul despre mormântul lui Hristos din Shingo

mormântul lui Hristos din Shingo

Shingo este locul care se promovează că deține mormântului lui Iisus. În jurul acestei povești s-au născut numeroase discuții. În timp ce japonezii sunt convinși că dețin locul de veci al Mântuitorului, creștinii contestă cu vehemență această poveste ciudată. Dar care este adevărul? Și cum s-a născut această poveste?

Călătorie spre mormântul lui Iisus

Jurnalistul Winifred Bird, pentru a face lumină cu privire la acest subiect șocant, a făcut o călătorie spre presupusul mormânt al lui Hristos, din Japonia.

Echipat cu o hartă turistică și nu cu altceva, m-am îndreptat spre orașul Ichinohe, apoi m-am îndreptat pe un drum cu o singură bandă care șerpuia prin peisaje idilice. Cu câmpuri terasate de orez și satoimo (taro), piersici, șoimi care se învârteau încet pe nori albi strălucitori și pădurea adâncă de fiecare parte, a fost ca și cum aș fi dat peste un loc care plutea într-un tărâm liniștit. În cele din urmă, drumul a coborât către Shingo, casa a aproximativ 2.800 de suflete. Odată ce am ajuns în sat, găsirea mormântului a fost ușoară. Este cea mai mare atracție turistică, așa că aproape oricine îți poate spune unde este: pe un deal împădurit cu vedere la câmpurile de orez, dincolo de un semn care proclamă, în engleză, „Mormântul lui Hristos”.

Winifred Bird

În locul respectiv există două morminte. Unul al lui Iisus și celălalt al fratelui său Isukiri. Mormintele sunt de fapt două movile mari, care sunt marcate printr-o cruce mare și albă. Întreg locul este împrejmuit cu un gard alb. Pe crucea lui Iisus este atârnată o șuviță de păr, despre care se spune că a aparținut Fecioarei Maria.

Se pare că aceasta este povestea relatată într-o colecție specială de hârtii apocrife numită „Documentele Takenouchi”. Acestea au fost scrise cu aproape 2000 de ani în urmă și relatează numeroase povești antice. Documentele au fost transmise din generație în generație, dar în ziua de astăzi se pare că ele sunt dispărute. Mulți susțin că aceste documente sunt un fals, dar alții susțin că prezintă și o urmă de adevăr. Bărbați din această familie au servit generații ca preoți la altarul Koso Kotai Jingu din Isohara, care face acum parte din orașul Kitaibaraki din prefectura Ibaraki.

mormântul lui Hristos din Shingo
Satul Shingo

Deși documentele sunt considerate pe scară largă o farsă – eruditul religios al Universității din Kyoto, Toji Kamata, le-a numit „fakelore” – ele conțin totuși tot felul de materiale fascinante, inclusiv descrieri ale modului în care strămoșii rasei umane au venit din spațiul cosmic, ce s-a întâmplat cu Atlantida și unde Iisus Hristos și-a încheiat viața (acest mic oraș din actuala prefectură Aomori, desigur).

Cum s-a născut legenda?

În 1935, Kiyomaro Takenouchi, fondatorul unei religii derivate din Shinto, bazat pe documentele Takenouchi, a venit la Shingo pentru a căuta mormântul. Când șeful satului i-a arătat două movile într-un desiș de bambus (acum curățat), Takenouchi le-a declarat ca fiind mormintele lui Hristos și a fratelui său. Astfel s-a născut o legendă.

mormântul lui Hristos din Shingo
Mormântul lui Hristos din Shingo

Partea cea mai interesantă este că localnicii au niște obiceiuri ciudate și inexplicabile pentru religia lor. De exemplu, a existat tradiția ca mămicile să marcheze fruntea copiilor lor cu o cruce, atunci când îi scoteau pentru prima dată afară din casă. Bebelușii erau ținuți în coșuri rotunde țesute, precum cele din Țara Sfântă. S-au folosit cuvinte ciudate și s-a spus că unii săteni par străini.

În 1936, mai multe informații, care explică modul în care Hristos a ajuns într-un sat japonez îndepărtat, unde iernile sunt lungi și reci, au apărut atunci când „arheologii dintr-o societate internațională pentru cercetarea literaturii antice” au descoperit ultima voință și testament al lui Hristos. Broșura explică că, conform acestui testament, Hristos a vizitat Japonia între vârstele de 21 și 33 de ani. Documentul susține că a studiat limba și cultura japoneză înainte de a se întoarce la Ierusalim, unde a fost răstignit. Numai că el nu a fost răstignit cu adevărat. Fratele său mai mic, Isukiri (care este menționat în Biblie), și-a luat în mod nobil locul pe cruce, pretinzând că este Fiul lui Dumnezeu, în timp ce adevăratul Hristos a fugit în Siberia.

mormântul lui Hristos din Shingo
Mormântul lui Hristos din Shingo

Câțiva ani mai târziu, a ajuns în portul Hachinohe, la doar 40 km de Shingo. Și-a făcut drum spre sat, unde s-a căsătorit, a avut trei copii și a trăit până la vârsta de 106 ani. Este o legendă greu de crezut, dar este bază a turismului local.

„Este elementul central al industriei noastre turistice. Dacă nu crezi, nu vei fi salvat ”

susține Yoshie Okuyama, unul dintre localnici.

Mai mult de atât, femeia a relatat o poveste din vremea când era mică. Atunci a văzut de mai multe ori pe drumurile satului, un bătrân care nu părea să fie din zonă. Se îmbrăca diferit față de japonezii din acele vremuri și cutreiera străzile satului ca și cum ar fi căutat ceva.

„Privindu-l, am simțit că ar putea fi ceva diferit. Chiar nu părea japonez. Hainele lui erau și ele diferite. Obișnuia să poarte un șorț lung și lucruri care erau brodate ”

spune Yoshie Okuyama

Cel mai ciudat lucru este că o singură persoană din acest sat este creștină. Și un alt lucru, aproape cert, este că întreaga poveste este o invenție, care se bazează pe o legendă. Cu toate acestea, acest mormânt atrage foarte mulți turiști în fiecare an. Autoritățile locale au înființat chiar și un muzeu, unde sunt expuse aceste povești pe larg. Muzeul Legenda lui Hristos este deschis între orele 9:00 – 17:00, mai puțin miercurea când este închis. Așadar, dacă ajungeți prin zonă, nu ezitați să vizitați satul unde există mormântului lui Iisus.

Referințe

Behold! Christ’s grave in Shingo, Aomori Prefecture

Total
5
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts
Curiozități despre infinit
Read More

Curiozități despre infinit

Există numeroase curiozități despre infinit. Infinitul este un concept abstract folosit pentru a descrie ceva care este nesfârșit…