Jidovii

Calea zeilor. Locuri locuite de ființe din alte lumi.

Terra a fost și este un loc prietenos pentru numeroase forme de viață. În trecutul îndepărtat, atunci când omul se afla în dimineața evoluției sau poate că nu exista deloc, pe Terra și-au dus viața numeroase civilizații bizare. Bizare pentru noi, pentru că aceste ființe, de cele mai multe ori gigantice, au construit diverse monumente megalitice, pe care le analizăm în prezent.

Nimeni nu înțelege nimic cu privire la ele, nici chiar arheologii, care ridică din umeri, atunci când trebuie să explice anumite atribute ale acestor monumente.

Jidovii din Oltenia

Oltenia a fost mereu o pagină specială în ceea ce privește istoria și geografia. Ca istorie, a fost una dintre cele mai puternice zone care a dat domnitori de vază.

Numărul mare al mănăstirilor fortificate a făcut ca acest ținut, mai mult ca oricare altul, să fie un avanpost al creștinătății. Oamenii erau deopotrivă agricultori, buni creștini și luptători.

Nu trebuie să uităm că aici s-au născut elitele cavaleriei române. Coșoveni este o comună așezată în zona minieră. Multe fenomene stranii s-au petrecut în această comună. Lumini ciudate apar pe cerul comunei, se aud zgomote de neexplicat sau prezențe stranii.

Jidovii

Sătenii au declarat că au impresia că sunt urmăriți în permanență, dar că nu văd pe nimeni. Coșoveni se află în apropierea Băniei și a ieșit din anonimat printr-o descoperire de excepție, oasele unui elefant preistoric care a trăit acum 2 milioane de ani.

După cum spun specialiștii, nu este vorba despre oase de mamut, ci de un strămoș uriaș al elefantului de azi. Locul în care a fost descoperit scheletul este o fostă carieră de pietriș.

Bătrânii din sat nu au fost surprinşi de această descoperire. Ei cunosc legende care vorbesc despre oameni uriași care ar fi trăit în zonă, în urmă cu multă vreme.

Se spune că pe aceste locuri ar fi coborât din ceruri, pe niște balauri zburători, uriașii. Și atât de mult le-a plăcut locul, încât au decis să rămână. Și au avut grijă uriașii și de oameni și de dobitoace. Și toată lumea trăia în armonie și pace. Până când unul dintre ei a descoperit că din strugurii pe care îi mâncau, se putea face o licoare bună de băut. Atunci se spune că a fost descoperit vinul, dar odată cu el s-a terminat și buna înțelegere.

La ora actuală, nimeni nu mai pune la îndoială faptul că au existat uriași pe Terra. Până și Biblia amintește de popoare de uriași. Chiar pe vremea când Moise își conducea poporul spre tărâmul făgăduinței existau uriași.

În zona comunei Coșoveni a existat marele Lac Getic, ale cărui urme se pot vedea și astăzi.

Încet, din tenebrele pământului, apar mărturii ale existenței vieții, mărturii care schimbă geografia istorică a zonei. În timpul comunismului, s-a încercat distrugerea unei fântâni.

Jidovii

Când s-a excavat s-a constat că dimensiunile fântânii erau foarte mari, iar lemnul din interiorul său nu putrezise, cu toate că fântâna era foarte veche.

Localnicii au declarat că se simt în permanență urmăriți de o prezență stranie, nevăzută. Atunci când și-au construit case au descoperit cranii umane de dimensiuni foarte mari. Ochii aveau dimensiuni de peste 20 de centimetri.

Coșoveni nu este singurul loc unde au fost descoperite schele de giganți. Nucet, județul Argeș, a fost numit Necropola Zeilor. Acolo au fost descoperite schelete care aveau o lungime de peste 5 metri.

De la Agedava, cetatea dacilor, a fost ridicată o piatră care avea desenată pe ea soarele. În groapă s-au descoperit mai multe schelete de uriași. Securitatea a venit și a preluat cele 80 de schelete de uriași.

Legendele vorbesc despre uriașii pe care îi numeau jidovi. Ridicăturile sau măgurile care sunt în zonă, se spune că au fost făcute de jidovi, uriașii care au populat zona.

Mitologia română spune că existența a cunoscut mai multe rase. Căpcăunii au fost primii, o formă nereușită a rasei, apoi au urmat uriașii. Divinitatea a trimis potopul și i-a ucis pe toți.

„Şarpele” de piatră

 Zidul descoperit prin fotografiere aeriană arheologica (însa remarcat pentru prima dată în 1948 de diplomatul britanic Sir Alec Kirkbride), denumit astăzi Khatt Shebib, „taie” Iordania de la N-N-E la S-S-V, având o lungime totală de 150 de kilometri şi a fost construit între perioada Nabateeana (312-106 î.Hr.) şi cea Omeyada (661-750 d.Hr.).

Există mai multe regate sau imperii care au stăpânit Iordania de azi în perioada respectivă, atât de lungă, şi care – susţin specialiştii – trebuie să fi contribuit la ridicarea zidului, fiindcă un singur stat nu ar fi putut s-o facă. De asemenea, ar fi posibil ca populaţiile locale, observând realizările vecinilor şi înţelegând utilitatea lor, pur şi simplu să fi copiat lucrarea.

 De fapt, arheologii nu pot cădea de acord asupra celor care au construit această incredibilă „bariera”, când anume sau cu ce scop şi cu atât mai mult cum au reuşit să sape mai profund în zona capetelor zidului. Acesta nu este înalt (doar 1 metru) şi e îngust (nu mai mult de 50 de centimetri), dar de-a lungul său se afla circa 100 de turnuri cu diametrul de 2 până la 4 metri.

Să fi fost Khatt Shebib o construcţie defensivă cu asemenea dimensiuni? Ori poate refugiu pentru călători? Sau pur şi simplu un loc de vânătoare mai favorabil decât altele? Cu cât cercetările sunt mai aprofundate, cu atât şi întrebările arheologilor şi misterele imensului „şarpe” de piatră se adâncesc, şi ele.

Porţi către cer

 Rămânem în aceeaşi zonă geografică şi în acelaşi domeniu, prezentând descoperirile realizate în Arabia Saudită datorită unor imagini satelitare ale misterioaselor ruine ale zidurilor de la Harrat Khaibar. Este vorba despre o imensă reţea de asemenea construcţii, situate în centrul acestei ţări arabe. Fără îndoiala, susţin arheologii, ne aflam în faţa unor obiective realizate de om. Văzute „din cer”, ele seamănă cu nişte porţi uriaşe, aproximativ 400 la număr, dispuse în formă de grila. Arheologii care le studiază nu îşi pot forma o idee precisă despre scopul realizării lor, nici despre vreo posibilă utilitate şi nici măcar despre perioada când au fost construite.

 Imaginile surprinse de sateliţi sunt de altfel primele mijloace care au permis reperarea, de la mare înălţime, a acestor structuri joase şi rudimentare situate într-o zonă retrasă de origine vulcanică, în mijlocul unui câmp de lavă. Cel mai scurt dintre ziduri se întinde pe 13 metri, iar cel mai lung pe 520 metri. Totuşi, în pofida absenţei unei datări, profesorul de arheologie australian David Kennedy estimează că este vorba despre cele mai vechi construcţii umane din regiune.

 Un amănunt foarte important: una dintre structuri este parţial acoperită de lavă, ceea ce atestă faptul că ar avea respectabilă vârsta de peste 7.000 de ani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *