Atacul energetic este în legătură strânsă cu magia.Egiptenii antici aveau o armă secretă cu ajutorul căreia luptau împotriva dușmanilor, a bolilor. Cu ajutorul magiei ei își asigurau sănătatea, norocul, dragostea și victoriile în războaiele pe care le aveau. Egiptul a fost numit țara lui Dumnezeu și a magiei.

Când pronunțăm cuvântul magie ne gândim la ritualuri interzise, vrăjitori, diavoli. În Egipt, realitatea era cu totul alta. Exista un adevărat univers ocult, mărturie sunt textele de pe bucățile de papirus, descoperite în interiorul piramidelor. Descântecul avea rolul de a distruge inamicul, indiferent unde s-ar fi aflat. Nu existau bariere impuse de distanță.

Magia și atacul energetic

Atacul energetic
Un om știa numele unui zeu sau al unui diavol și i se adresa cu acest nume, zeul sau diavolul erau obligați să facă ceea ce dorea omul.

Magicianul pătrundea în universul victimei, cauzându-i grave probleme de sănătate sau chiar moartea. Magia egipteană se afla în strânsă legătură cu religia. Magii comunicau cu forțe de dincolo de viață.

Istoricul Budge scria în una din operele sale, dacă un om știa numele unui zeu sau al unui diavol și i se adresa cu acest nume, zeul sau diavolul erau obligați să facă ceea ce dorea omul.

Vindecarea unor boli nu se făcea prin medicina materială. Ritualurile erau forma prin care omul era vindecat. În ritualuri erau folosite păpuși din ceară cu ajutorul cărora controlau la distanță alte persoane.

Cercetătorii au descoperit un codex antic egiptean al cărui text este scris în limba coptă. Textele cuprind formule magice pentru alungarea spiritelor rele, pentru îndepărtarea vrăjilor de dragoste și îndepărtarea leptospirozei, o boală fatală.

Codexul datează din perioada în care mulți egipteni erau creștini și conține multe referiri la Iisus cel viu. În multe colțuri ale lumii era practicată o altă formă de vrăjitorie numită necromanția. Cadavrele morților erau deshumate în vederea obținerii unor profeții.

Necromanția

Atacul energetic
Toate tipurile de magie, indiferent de spațiul etno-cultural, susțin că în afara lumii vizibile există și una invizibilă.

Necromanția este o formă veche a spiritismului, în care morții erau folosiți pentru a afla viitorul. În Cartea egipteană a morților și în Cartea tibetană a morților sunt prezentate astfel de practici.

Toate tipurile de magie, indiferent de spațiul etno-cultural, susțin că în afara lumii vizibile există și una invizibilă. În spatele fiecărui lucru există o forță, o energie, pe care specialiștii au numit-o mana, după termenul polinezian care o desemnează. Simbolul și obiectul au aceleași însușiri și caracteristici, se identifică.

Românii făceau vrăji în pragul casei, în ocolul vitelor, la răscruce de drumuri sau în apele și pădurile cu statut sacru.
Din cele mai vechi timpuri, românii, la fel ca alte popoare au practicat magia neagră. Se încerca o agresiune psihică, un atac direct sau indirect energetic. Subiectul devine agresiv, obosește repede, se îmbolnăvește.

Atacul energetic, blocaje la nivel fizic și energetic


Corpul uman este înconjurat de particule numite leptoni. Cu cât volumul leptonic este mai mare, cu atât puterile paranormale ale persoanei în cauză sunt mai mari.

Câmpurile energetice umane se intersectează și în acest mod se produc schimburi de energie pozitivă sau negativă. Atacul energetic crează blocaje la nivel fizic și mental. Atacul poate fi realizat și cu forța gândului, acesta fiind o formă de energie.

Atacul energetic asupra Charkelor

Atacul energetic
Transferul de energie poate fi și indirect, printr-un simplu telefon.

Vibrând energie, unii oameni ne aduc confortul, liniștea. Aceștia se numesc donatori. Pe de altă parte, unii ne stresează, ne obosesc sau chiar ne simțim epuizați și bolnavi în jurul lor.

Aceste persoane sunt numite vampiri bioenergetici sau psihici. Starea de rău se manifestă prin grețuri, oboseală, dureri musculare, migrene.

Transferul de energie poate fi și indirect, printr-un simplu telefon.

Vampirii bioenergetici au mai multe tipuri de personalități.

  • Agresivul – este intimidant, autoritar fizic, nervos, agresiv. Generează frică și anxietate.
  • Victima – se plânge tot timpul, plânge, tremură, este dramatic. Atrage persoanele pentru a-l compătimi.
  • Anchetatorul – este critic, perfecționist, vigilent, subminează psihic orice activitate. Cu cât se fac eforturi pentru a-i demonstra contrariul, cu atât consumă mai multă energie.
  • Acuzatorul – este întotdeauna gata de atac, agresiv verbal, își abuzează familia, apropiații și subalternii.
  • Regele dramei – trăirile sunt duse la extremă.
  • Distantul – solitar, retras, suspicios, trăiește izolat. Nu cooperează, este izolat.
  • Vorbărețul – egocentrist, nu este capabil să asculte pe altcineva. Apropiații sunt spectatori la monologul său.

Pentru a evita atacurile bioenergetice sunt recomandate cristalele de cuarț purificate și programate. O altă metodă recomandată este unirea vârfului degetului mare cu vârful degetului mijlociu.

Atacul energetic și vampirii energetici

Atacul energetic
Atacul energetic și vampirii energetici

Vampirii energetici sunt clasificați în două categorii. Cei care acționează involuntar și cei care sunt în cunoștință de cauză. Fiecare persoană are propria sa energie formată din vibrații elevate sau mai puțin elevate.

Vampirismul energetic este un joc psihologic la care suntem supuși. Totul pornește de la controlul emoțional. Dominăm sau suntem dominați. Atacul energetic se produce prin două căi. În primul caz, pomparea energiei se face fără să se pună ceva în loc. În cel de al doilea caz, energia pozitivă este înlocuită cu cea negativă, pe care a transmis-o vampirul energetic.

În acest al doilea caz, devenim alți oameni, suntem schimbați, nu ne mai recunoaștem. Țintele atacului energetic sunt cele șapte chakre.

TiberiuM

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!