război atomic în India Antică

Arma lui Brahma, bomba atomică folosită în urmă cu 10.000 de ani

Arma lui Brahma este menționată de foarte multe ori în vechile texte indiene. O armă puternică, care făcea una cu pământul tot ceea ce întâlnea în cale. Acesta este, probabil, motivul pentru care cei mai mulți, dintre cei care au studiat textele, vorbesc despre o bombă atomică.

Mahabharata este un text indian, scris după unele aprecieri în urmă cu peste 3000 de ani. Cest text este considerat o enciclopedie, în adevăratul sens al cuvântului, pentru că prezintă numeroase secrete ale unei lumi antice, extrem de evoluate.

Laser sau o bombă atomică?

Anunna

Unul dintre cele mai interesante pasaje din Mahabharata descrie cu lux de amănunte o bombă atomică, creată în urmă cu peste 10.000 de ani. De cine? Acest aspect nu se poate evalua din textul următor.

Un proiectil strălucitor a fost lansat. Imediat tenebrele au acoperit armatele. Vântul rău a început să sufle. Norii s-au strâns în atmosferă și a început să plouă cu sânge. Toate elementele păreau confuze. Soarele se învârtea. Lumea, arsă de căldura acestei arme, părea cuprinsă de febră. Chiar și apa fierbea, iar ființele care trăiau aici erau azvârlite în vâltoare. Dușmanul cădea ca și arborii distruși de un oribil incendiu. Elefanții cei mari, arși de această armă, cădeau din toate părțile. Alții alergau de colo-colo strigând înnebuniți de teroare în mijlocul pădurii de flăcări. Caii și carele arse de energia acestei arme, semănau cu trunchiuri de arbori calcinați. Mii de care cădeau din toate părțile. Tenebrele acopereau armata întreagă… Vânturi, reci și ne mai văzute, băteau din toate părțile. Orizontul era luminat. Atunci noi am văzut un spectacol înfricoșător. Calcinați de puterea teribilă a acestei arme, corpurile răniților nu mai erau vizibile. ”, pasaj extras și tradus din Mahabharata.

Această cumplită, dar sugestivă descriere a carelor și corpurilor calcinate, ne duce cu circa 10.000 de ani înainte de Hiroshima și Nagasaki.

Textul sugerează că acest proiectil al morții a fost lansat dintr-un tun al morții, care transforma toate ființele în praf și pulbere. Mai mult de atât, știm cu siguranța că a fost vorba despre o bombă atomică, pentru că textul sugerează că în zilele următoare, cei care nu au avut ghinionul să moară, își pierdeau dinții și părul.

Această armă atomică era numită ”arma lui Brahma”, despre care s-a scris că are puterea lui Dumnezeu. Nu era o bombă atomică precum cele din ziua noastră, ci mai degrabă un fascicol de lumină, care era proiectat dintr-un tun. Acest fascicol era îndreptat spre țintă, pe care o transforma în praf. Există voci, care susțin că putea fi vorba despre un laser cu efectele unei bombe atomice.

Cartea lui Dzyan

Natura trezită la viață

Limpede este faptul că această armă avea efecte secundare dramatice, pentru că trezea la viață tot ceea ce este mai rău din natura. Vânturi puternice, lumini bizare, apele începeau să fiarbă și copacii se transformau în pulbere, acestea sunt doar câteva dintre efectele adverse provocate de această armă misterioasă.

Aceste arme nu erau folosite decât în cazuri foarte rare, atunci când cele convenționale se dovedeau a fi ineficace. Iar un ultim aspect interesant este că ele trebuiau să se stingă în apă. Orice ar fi însemnat acest ultim aspect, este limpede că dezvoltau o forță impresionantă, forță pe care armamentul actual încă nu a atins-o.

Războaie atomice

Mohenjo-Daro
Mohenjo-Daro

Mahenjo Daro este situat în Pakistan și este un sit al unei civilizații antice. Această metropolă a fost construită pe două insule, una la joasă altitudine și inundabilă, cealaltă la altitudine mai înaltă. De 30 de ani arheologii cercetează zona, dar misterele sunt încă prezente.

În 16 februarie 1947, cotidianul New York Herald Tribune dădea știrea că în deșertul New Mexico a avut loc o explozie care a transformat nisipul în sticlă, acesta având culoarea verde.

În zona Mahenjo Daro, cercetătorii au descoperit același fenomen. Nisipul este transformat în sticlă verde. Scheletele descoperite în acest sit aveau o radioactivitate de 50 de ori mai mare ca cea normală.

În Mahabharata, una dintre cele mai importante epopee, scrisă în sanscrită, este descrisă această catastrofă. O cochilie a atins solul, cerul a devenit obscur, tornadele și exploziile au distrus animalele și oamenii. Un fulger gigant a transformat totul în cenușă. Pentru a scăpa cu viață unele persoane s-au aruncat în apă. În Ramayana există pasaje care descriu o bătălie care s-a dat în aer.

Dovezile arheologice susțin faptul că în acea zonă a avut loc un război nuclear. Cu 4000 de ani înainte de Hristos s-a produs o catastrofă nucleară care a lăsat urme.

Vechile texte chinezești descriu războiul dintre împăratul celest Huangdi și Yi. În deșertul Thar, unde este amplasat acest sit, radioactivitatea este ridicată, iar numărul de copii cu malformații sau forme de cancer este foarte ridicat.

În urma cercetărilor pe care le-a efectuat în zonă părintele bombei atomice, Julius Robert Oppenheimer, a reieșit faptul că, înainte de nașterea lui Hristos, a avut loc un război nuclear. El susținea că radiațiile sunt foarte periculoase, chiar dacă au trecut de la eveniment, mii de ani.

Bomba atomică folosită a fost una puternică, poate asemănătoare cu cea de la Hiroshima. Textele sacre indiene au multe pasaje în care fac referire la un adevărat război atomic. Alimentele au fost infectate, unghiile și părul locuitorilor au căzut instantaneu, vegetația a dispărut, iar pe cer erau care de foc numite Vimana.

bomba atomică

În Biblie întâlnim descrieri cu privire la distrugerea orașelor gemene Sodoma și Gomora, asemănătoare unui război nuclear.

În anul 1990, arheologii chinezi au descoperit în ruinele de la Lhasa, documente scrise în sanscrită care conțineau instrucțiuni cu privire la construcția unei nave interstelare. Se pregătea vechea civilizație de o călătorie interstelară?

Vimanas se numeau carele de foc. Hitler a fost interesat de aceste descoperiri și a trimis mai mulți cercetători în zonă care au preluat documente cu privire la construcția acestui obiect zburător. Se spune că acest ar fi dispus să fie construit un Vimana în cadrul proiectului Clopotul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *