În literatura franceză, primele scrieri despre Agartha, lumea subterană, au apărut în secolul al XIX-lea. Operele aveau ca sursa scrierile hinduse și budiste. În anul 1950, este lansată teoria cu privire la faptul că Pământul este gol în interior.

Au fost păreri pro și contra în rândul specialiştilor. Cei care au susținut teoria erau convinşi că există o lume subterană, extrem de dezvoltată, o lume a cunoaşterii și înţelepciunii.

Numele de Agartha te duce cu gândul la teorii oculte, misterioase. Agartha este o regiune subterană localizată între Tibet și Mongolia populată de o societate secretă, cea a iluminaţilor. Agartha este considerată lăcașul mondial al cunoașterii, al spiritualității și iluminării.

Tuneluri spre Agartha


În timp, au fost descoperite aşezări subterane, reţele imense de tuneluri, care au făcut să se creadă că posibilitatea existenţei unei lumi subterane este posibilă. Prezenţa unei lumi subterane este întâlnită în legende din Mongolia, Tibet, China, Rusia, Germania.

În Huashan, China, a fost descoperită o rețea impresionantă de tuneluri și pasaje subterane construite din piatră, care au o lungime de peste cinci kilometri.

Au fost identificate 36 de caverne, cea mai mare dintre acestea ocupând o suprafață de 12600 de metri pătrați.

Această descoperire a fost realizată acum 1500 de ani, de un țăran chinez. Arheologii au asemuit aceste structuri cu un adevărat palat subteran. Lângă fiecare cavernă există un bazin plin cu apă de o puritate incredibilă.

Cine a construit această rețea de tuneluri și în care scop sunt două întrebări la care specialiștii nu au dat răspunsuri. Tunelurile au fost construite pe misterioasa paralelă de 30 de grade latitudine nordică pe care se află și piramidele egiptene, Triunghiul Bermudelor.

Populația din lumea ascunsă


Agartha 1

Creaturile care populează această lume sunt longevive, poate și datorită faptului că trăiesc departe de pericolele de la suprafața pământului. De sute de ani, oamenii au dorit să aibă informații despre misterioasa lume subterană, în care, locuitorii sunt posesorii unei energii numite vril care le asigura longevitatea și protecția fata de pericolele din mediul înconjurător.

Creaturile care populează lumea subterană erau numiţi fiii inteligentelor de dincolo, despre care se presupune că trăiesc într-o rețea subterană din Himalaia.

O intrare prin Antarctica?


De mii de ani exista legende cu privire la Agartha, orașul subteran. Intrări spre misteriosul oraș sunt la cei doi poli, în Tibet și sub Marea Piramidă din Egipt.

Teoria Pământului gol este veche de câteva mii de ani. Exista credința că Pământul nu este o sferă solidă, ci în interior, exista un spațiu intra-terestru care comunică cu cei doi poli. Mai târziu, Cristofor Columb susţinea că toate apele curg spre deschiderile de la cei doi poli.

Conform acestei teorii, interiorul planetei este locuit de atlanţi, supraviețuitorii catastrofei în urma căreia a dispărut Atlantida. Atlanţii și-au găsit refugiu în subteran, ascunzându-se de pericolele de la suprafața planetei, cataclisme sau războaie. Deşertul australian, Sahara, Gobi poarta vestigii ale unei distrugeri masive.

Celebrul matematician Edmund Halley susţinea că variaţia câmpului magnetic se datorează faptului că în interiorul planetei exista patru sfere concentrice, fiecare având câmpul său magnetic. El susţinea și existența în interiorul Pământului a unei atmosfere luminoase care generează aurore boreale.

În secolul al XIX-lea, teoria a fost preluată și dezvoltată de John Symmes care a încercat să colecteze o sumă importanța de bani pentru a organiza o expediţie la Polul Nord, acolo unde el era convins că există o deschidere care duce spre interiorul Pământului. Din păcate, a murit înainte să-și îndeplinească visul.

În anul 2001, doi cercetători australieni au publicat cartea Terra fără orizont, în care susţineau că Pământul este gol și se afla într-o fază de expansiune. Echilibrul planetei este asigurat de un soare de mici dimensiuni care se alimentează cu radiațiile care provin de la suprafața planetei.

Agartha și energia Vril


Unii specialiști consideră această rețea o intrare spre Agartha, un tărâm al energiei Vril care în tibetană înseamnă energia vieții. Vechile civilizații considerau energia Vril cea mai înaltă formă de energie din Univers, toate celelalte forme de energie fiind considerate efecte secundare ale acesteia.

În anumite locuri de pe planetă, energia Vril are o concentrație mai puternică, care se manifestă sub formă de vortexuri. La nord de ecuator, direcția de rotație a vortexurilor energetice se realizează în sensul opus acelor de ceasornic, iar la sud, în sens invers.

Cele mai importante vortexuri Vril au fost identificate în Stonehenghe (Marea Britanie), Teotihuacan (Mexic), Valea Morții (California), Marea Piramidă din Egipt.

Fizicianul german Mesmer numea această energie fluid magnetic care se manifestă sub forma unor radiații subtile, distinct energizate, luminoase, diferit colorate, pe care anumite ființe umane le pot percepe și vizualiza.

În anul 1919, membrii continuatori ai Ordinului Templierilor au înființat organizația Vril. Aceștia efectuau ritualuri în păduri pentru a intra în contact cu energia Vril, care îi făcea să comunice cu civilizațiile extraterestre. Ei divinizau Soarele Negru, un semn ocult.

Adepții acestei organizații erau convinși că Pământul a fost colonizat acum câteva sute de milioane de ani, de către extratereștri.

agartha si trezirea spirituala a romanilor e1544781545815 1

Documentele naziste

Cercetătorii germani au descoperit în arhivele Celui de al Treilea Reich o hartă care pune multe semne de întrebare. Harta reprezintă la cei doi poli două intrări. Una dintre ele se numește Drumul spre Agartha.  Alături de hartă a mai fost descoperită o scrisoare scrisă de Karl Unger, un ofițer care a fost la bordul submarinului nazist U Boot 209 și care a făcut o călătorie spre interiorul Pământului, în Antarctica.

El precizează coordonatele acestei intrări. Această scrisoare a suscitat interesul mai multor specialiști germani care vor să organizeze o expediție în Antarctica, urmând aceste coordonate. Cercetătorii ruși au anunțat că vor trimite o echipă în Siberia, care va avea ca obiectiv cercetarea găurilor gigant descoperite în anul 2015.

Forma pe care o au aceste găuri ridică semne de întrebare. Ele par a fi niște tuneluri, pereții sunt foarte netezi și nu putea să se formeze în urma coliziunii unui meteorit. Se pare că o parte a lumii științifice este interesată de această ipoteză.

Oameni care au cercetat subiectul


Primul occidental care a vorbit despre existența unei lumi subterane a fost alchimistul Saint Yves d’Alveydre, care a dat numele de Agartha și este recunoscut pentru formulele chimice de sulfurare a metalelor pentru a obţine aur.

În anul 1842, se căsătoreşte cu Weller, o contesă apropiată curții regale ruseşti, ocazie cu care d’Alveydre se întâlnește cu inițiați ai unor mânăstiri din Asia centrală, de la care află primele informații despre Agartha.

Până la el, europenii nu aveau cunoștință despre Regele Lumii și Agartha, reședința sa. Cunoștea la perfecție sanscrita și ebraica, ceea ce i-a permis să aibă acces la brahmanism și la Caballa.

El cunoștea tainele producerii aurului și a argintului prin sulfurarea metalelor inferioare. În pelerinajul său a avut ocazia să întâlnească inițiați din mănăstirile din Asia Centrală, pe atunci colonie țaristă.

El scrie o carte, Misiune în India, în care descria o serie de secrete pe care le aflase de la inițiați. Cuprins de remușcări că a încălcat jurământul de a nu face publice aceste secrete, marchizul a distrus toate cărțile care urmau să ajungă pe piață, cu o excepție. A oprit un exemplar care a fost multiplicată și publicată în anul 1910, după moartea sa.

Conform lui Alveydre, o civilizație foarte avansată care trăia în podișul Gobi a suferit un cataclism care a pus capăt acestei civilizații.

Marii inițiați ai acestei civilizații se numeau fiii inteligenței din afară. Această sintagmă ne duce cu gândul la civilizații extraterestre. Cei care au supraviețuit au găsit refugiu în Himalaia.

Ferdinand Ossendowski

Interesat de acest subiect a fost și Ferdinand Ossendowski, fost ministru al Poloniei, care în anul 1924, publica o carte, după ce a petrecut o perioadă lungă de timp alături de lama tibetani.

El a încercat să se opună revoluției bolșevice. Fuge din calea armatei roșii, traversează Mongolia și ajunge în China.

În anul 1924, el publică cartea Animale, Oameni și Dumnezei. El afirmă că acum 6000 de ani, supraviețuitorii s-au refugiat în Himalaia, conduși de Regele Lumii.

Acești supraviețuitori cunoșteau tainele Universului, forțele vizibile și invizibile ale Universului. Ossenowski face aceste afirmații în urma discuțiilor pe care le-a avut cu inițiații din Mongolia și China.

Civilizația Agartha are cunoștințe care într-un război pot transforma scoarța terestră într-un deșert. Este posibil ca deșertul Gobi să se fi format în urma unor astfel de experimente.

aghartha 1

Scipio Dumitrașcu, călătorie spre centrul Pământului?

Slănic Prahova este una din perlele României. Stațiunea include Muntele de Sare, unic în lume. Se spune că, în vremuri imemoriale, acest spațiu a fost locuit de o sectă bizară, ai cărei membrii se ocupau cu alchimia și care ar fi aflat de capacitățile paranormale ale acestui centru energetic extrem de puternic.

Creaturile semănau cu niște pitici, se îmbrăcau în mantii roșii și se hrăneau exclusiv cu preparate din ierburi și struguri. Își construiau colibe similare cu igluurile eschimoșilor, învelite într-o plantă cățărătoare asemănătoare cu fasolea. Membrii sectei deveniseră experți în teleportare. Au dispărut în mod misterios ca urmare a acestui fenomen.

În anii 80, cercetătorul Scipio Dumitrașcu și Hermes Mihalcea, expert în fenomene paranormale, explorau salina de la Slănic. Dintr-o dată, Scipio Dumitrașcu a simțit că își pierde pământul de sub picioare și a căzut printr-o crăpătură din podeaua peșterii.

Hermes Mihalcea, care a fost martor la ceea ce s-a întâmplat, a raportat incidentul și imediat în zonă a sosit o echipă condusă de colonelul Grișa Koniacov, detașat al KGB-ului în România.

Cu toate că s-a controlat toată zona, Scipio Dumitrașcu nu a fost găsit. După câteva săptămâni, Scipio Dumitrașcu a fost văzut în București de unde a fost preluat de miliție.

Dumitrașcu a povestit autorităților o poveste cel puțin bizară. El a povestit că a alunecat printr-o deschizătură, s-a rostogolit în prăpastie într-o beznă totală. A văzut o scânteie, după care a fost în imponderabilitate. A ajuns pe o câmpie plină cu verdeață. Soarele părea mai mic, roșu-arămiu.

Făpturi care păreau că seamănă cu oamenii l-au preluat și l-au dus într-o zonă unde erau munți. Orizontul nu se vedea. S-a trezit în București, fără să știe cum a ajuns.

După revoluția din 89, jurnaliștii de la revista Flying Saucer au venit în România unde au discutat cu Scipio Dumitrașcu despre aventura sa. Jurnaliștii au publicat un articol în care susțineau că românul a călătorit în interiorul Pământului, acolo unde există o altă civilizație.

Articolul a fost preluat de revista Nexus care a redeschis subiectul referitor la faptul că interiorul Pământului este gol și este populat de o civilizație misterioasă.

În susținerea acestei ipoteze, oamenii de știință au adus ca probă faptul că undele seismice, în interiorul pământului, nu au o traiectorie dreaptă. Ele au forma unor curbe, care ocolesc cavități care se află în interiorul pământului.

Faptul că Sahara, deșertul Gobi, zone întregi din Australia sunt devastate demonstrează că în urma unui cataclism mondial, oamenii s-au retras în cavernele din interiorul pământului.

S-a presupus că cei care s-au refugiat în interiorul pământului sunt atlanți, supraviețuitori ai catastrofei.
Halley susținea că interiorul pământului este format din patru sfere concentrice. Există o civilizație în interiorul pământului care se numește Agartha.

Al treilea ochi


Lobsang Rampa, un lama tibetan a publicat o carte, Al Treilea Ochi, în care susține că, în momentul în care a ajuns la ultimul nivel al inițierii, a fost preluat de trei mari metafizicieni lama, care l-au condus în profunzimea unei cripte din Lhassa, unde se află cel mai mare secret al Tibetului.

Cartea prezintă și un mesaj din partea inițiaților, adresat omenirii. În primul rând, ei susțin că religiile creștine și evreiești vor dispărea. Asia se va dezvolta foarte mult și va ocupa supremația lumii.

Timpul ca Regele Lumii să iasă la suprafață nu a venit. El va conduce lumea și îi va pedepsi pe cei răi, atunci când va ieși din Agartha. Simbolul lui este ochiul.

Însuși Dalai Lama ar fi comunicat cu Regele Lumii, conducătorul Agarthei, care trăiește înconjurat de milioane de zei incarnaţi. Regele Lumii poseda forţe de neimaginat care acţionează asupra pământului, cosmosului, apelor. El este singurul care poate transforma moartea în viața.

Caverna, concentrarea forțelor telurice

Cei care susțin existența Agarthei au propria lor teorie cu privire la formarea planetelor. Stelele aruncă în spațiu particule gazoase. Sub efectul răcirii și a forței gravitaționale, se produce fenomenul de condensare care generează corpuri sferice. Particulele foarte dense se materializează la periferia sferei sub formă de substanțe lichide, mai apoi solide, iar în interiorul sferei rămâne un spațiu gol.

Un astfel de proces conduce inexorabil la producerea unei surse de căldură interioară. Cei care populează această zonă sunt mult mai longevivi pentru că nu se confruntă cu diferențele de temperatură de la suprafața pământului sau cu radiațiile solare.

maxresdefault 1

Tibetanii, gardienii drumului spre Agartha


Tibetanii sunt gardienii drumului care duce la Agartha, locul unde se află regele lumii.

În anul 331 era noastră, un cufăr a căzut din cer în Tibet. Cufărul conținea patru obiecte sacre, printre care și o piatră, numită Chintamani.

Conform profesorului Roerich, piatra a fost adusă de un călător extraterestru, care venea din galaxia Orion.

Căldura internă a pietrei este descrisă ca fiind mai puternică ca la radium, dar de o frecvență total diferită atribuită sensibilității la vibrațiile mentale.

Cronicile tibetane descriu faptul că extraterestrul a dat o bucată din piatră împăratului Atlantidei, Tazlavou.

Piatra a fost conservată în Turnul din Shambhala, dar bucăți mici din ea au fost transportate în diverse colțuri ale lumii, considerate viitoare centre de putere ale lumii, Paris, Londra, New York.

Preoții lama cunosc Agartha. În anul 1880, Indous, Regele Lumii, a apărut la mănăstirea Narabanchi și a făcut profeția că poporul din Agartha va ieși din caverne la suprafață.

Unul dintre cele mai vechi texte ale lumii, Epopeea lui Ghilgameș, text sumerian, vorbește despre existența poporului din Agartha.

Regele Arthur, după ce a fost rănit, înainte să moară, i-a spus prietenului său că el va pleca spre un colț al lumii, acolo unde nu plouă niciodată, oamenii nu sunt bolnavi și nu mor. Era vorba despre Agartha.

În credința orientală se spune că Adam, primul om, provine din această lume subterană. După ce Adam a murit, corpul său a fost conservat, până ce un preot a venit și l-a dus în lumea subterană, unde a fost înhumat.

Tibetanii sunt convinși că OZN-urile nu vin dintr-o lume exterioară. Ele provin dintr-o lume subterană, cea a Agarthei, o lume fabuloasă, așezată la picioarele noastre.

De curând, timp de nouă ore, zborurile de pe aeroportul chinez, Xiaoshan, au fost perturbate de apariția unui OZN, care a staționat deasupra aeroportului. Astfel de cazuri au mai fost înregistrate în China.

Frecvența apariției OZN-urilor în Tibet este foarte mare.

În Tibet, Dalai Lama este considerat reprezentantul poporului din Agartha, pentru lumea exterioară. Disparițiile lui misterioase nu sunt decât călătorii în Agartha.

Oameni aleși

Tibetul fascinează prin istoria și cultura sa. Imediat, după ce China a cucerit Tibetul, s-a grăbit să populeze zona, cu cât mai mulți chinezi.

Presiunea atmosferică este foarte puternică și greu de suportat. Femeile chineze nu s-au putut adapta, multe familii fiind nevoite să părăsească zona.

În timp ce femeile tibetane nasc în Tibet, fără complicații, chinezoaicele nu s-au putut adapta la condiții, multe dintre ele murind, în timpul nașterii.

Studii științifice recente au demonstrat că tibetanii au gene de super atleți. Este concluzia pe care 30 de biologi de la Universitatea California au formulat-o, comparând genomul a 50 de tibetani cu cel al chinezilor.

Conform specialiștilor separația celor două etnii s-a făcut acum 3000 de ani. La tibetani au fost identificate 30 de gene la care mutațiile genetice sunt evidente.

Această particularitate genetică le-a permis să supraviețuiască, în Tibet, unde există cu 40% mai puțin oxigen față de zonele de la malul mării.

Legendele aborigenilor din Amazonia despre Agartha


Indienii aborigeni din Amazonia sunt convinşi că în interiorul Pământului există o civilizație veche de mii de ani.

Indienii Macuxi susțin că acum o sută de ani au avut privilegiul de a vizita această civilizație. Călătoria a durat 15 zile și s-a produs în anul 1907. Creaturi gigant i-au întâmpinat. Aveau peste 3-4 metri înălțime.
Ei susțin că sunt paznicii intrării secrete care duce la această civilizație. Trei zile au coborât scări, după care au dat de un platou luminat de lanterne gigantice.

După patru cinci zile de mers, au observat că au pierdut din greutate, lucru care i-a făcut să se deplaseze mai ușor. După alte zile de mers, au ajuns într-o cavitate în care se aflau patru obiecte strălucitoare, precum soarele.

În interiorul acestor cavități cresc pomi care produc multe fructe. Există o zonă mare de vegetație, unde s-au înfruptat cu banane și mango. Indigenii susțin că există și zone care sunt periculoase și pe care le-au evitat. Ei descriu că în aceste zone este un flux periculos.

În afară de fructe, care aveau dimensiuni foarte mari, ei au mai mâncat și pește. Indienii țin secret intrarea în interiorul pământului, pentru că, în caz contrar, giganții se vor răzbuna. Aceeași teorie o susțin și preoții lamas din Tibet dar și populația dintr-o anumită zonă a Mongoliei.

Este interesant faptul că aceste legende se regăsesc la mai multe populații din diferite colțuri ale lumii. Cercetătorii nu au rămas indiferenți la aceste legende și au încercat să aducă probe pro sau contra acestei ipoteze. Sunt specialiști în seismologie care susțin că este viabilă această ipoteză, dat fiind faptul că undele seismice nu respectă o traiectorie dreaptă, ci una curbată. Undele înconjură o uriașă cavitate care se află în interiorul planetei.

Knothole Village

Shasta


Shasta, în sanscrită înseamnă cel care trăiește conform legilor divine, și este numele unui misterios munte din California.

În anul 1972, trei studenți hotărăsc să escaladeze muntele, mai ales că erau interesați de vulcanul aflat în interiorul muntelui. După ce au ajuns la altitudinea de 1500 de metri au făcut un popas și au văzut că în urma lor urcând cinci bărbați, înalți, cu pielea albă și părul buclat.

Tinerii și-au continuat ascensiunea, iar cei cinci bărbați îi urmau la o anumită distanță. Când au ajuns în vârful muntelui au observat că cei cinci bărbați dispăruseră.

Li s-a părut ciudat modul cum au dispărut cei cinci bărbați și au pus pe seama unei populații care trăiește ascunsă în acest munte fumul care se vede ieșind din interiorul muntelui.

Știrea a apărut în presa locală și un alt cititor și-a amintit că, în anul 1968, el a văzut pe munte mai multe persoane care semănau cu descrierea făcută de cei trei studenți.

În anul 1995, Frank Goodland se afla împreună cu soția și cei doi copii, într-o pădure de salcâmi din apropierea muntelui.

Acesta a înaintat în pădure pentru a căuta lemne pentru foc. A observat un grup format din mai multe persoane care stăteau în jurul unui foc. L-a frapat statura foarte înaltă a acestora.

A dorit să se apropie de grup dar, picioarele nu-l ascultau, nu se putea mișca. Goodland a declarat că tot corpul vibra și nu se putea mișca.

După ce și-a revenit, cei patru membrii ai familiei au părăsit în grabă zona.  Declarația cu privire la ceste ciudate persoane au venit și din partea unor automobiliști care au întâlnit grupuri formate din bărbați foarte înalți și cu părul creț, pe câmpul din apropierea șoselei.

Un alt drum spre Agartha

În anii 80, trei arheologi au descoperit un tunel care duce în interiorul muntelui. Odată cu această descoperire au fost avansate fel de fel de ipoteze cu privire la o misterioasă populație care s-ar ascunde în acest tunel, sau tunelul duce către Agartha.

Din păcate, tunelul este blocat de bucăți mari de piatră. Arheologii susțin că au descoperit artefacte care atestă existența unor civilizații pe acest munte a căror vechime este de peste 9000 de ani. Măsurătorile au indicat faptul că muntele este un loc de o puternică emanație energetică. Există legenda că supraviețuitori ai culturii pre-atlante s-au retras în acest munte.

În anul 1880, cercetătorul Oliver Spencer scria că în interiorul muntelui Shasta există un oraș care se numește Telos și în care trăiește o populație lemuriană.

În anul 1904, cercetătorul Brown a descoperit un tunel, prin care a înaintat 16 kilometri. Pereții tunelului erau inscripționați cu hieroglife și cu porțiuni acoperite cu aur și cupru.

Autoritățile americane i-au interzis lui Brown să publice aceste informații. Treizeci de ani mai târziu, aceste informații au fost publicate.

S-a hotărât ca o echipă formată din mai mulți cercetători din care să facă parte și Brown să exploreze celebrul tunel. Cu o zi înainte de plecarea în această expediție, Brown a dispărut misterios, iar expediția a fost anulată pentru că numai Brown cunoștea intrarea în tunel.

În anul 1931, un incendiu devastator a cuprins zona limitrofă muntelui. Localnicii povestesc că, în momentul în care focul se apropiase de munte, acesta a fost stins miraculos de către o flamă uriașă care a ieșit din munte.

TiberiuM

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!