moartea lui Napoleon

Adevărul despre moartea lui Napoleon Bonaparte

Moarte lui Napoleon Bonaparte a fost pentru multă vreme un subiect controversat. Atunci când a fost realizată autopsia, medicii vremii au spus că Napoleon a murit de cancer la stomac. Studiile ulterioare au demonstrat cu totul altceva și se pare că moarte conducătorului francez a fost grăbită în mod intenționat.

Napoleon a avut parte de o viață impresionantă. A avut numeroase realizări și a fost cunoscut drept fiind un foarte bun conducător. În 1804 devine împăratul Franței și schimbă țara din toate punctele de vedere. A limitat criminalitatea, a dezvoltat economia Franței, a redus șomajul și le-a oferit tuturor copiilor posibilitatea la educație.

Dar opt ani mai târziu, după invazia nereușită a Rusiei , adversarii guvernului său au format o coaliție și s-au îndreptat spre Paris. Totul a culminat cu bătălia pierdută de la Waterloo. În 1814 Napoleon a abdicat și a fost forțat să se retragă într-un exil forțat pe insula Sfânta Elena.

Plictiseală teribilă

Ca prizonier, Napoleon s-a plictisit teribil. A luat cu el 1.500 de cărți, dar spunea că ar fi trebuit să ia cel puțin 70.000 de volume, pentru a-și omorî timpul. A citit în fiecare zi, a jucat cărți și se delecta cu amintirile sale. Nu a abuzat de alcool, avea o igienă foarte bună, iar medicii nu îl prea vizitau. O dată pe săptămână se ducea călare până în port, unde vorbea cu oamenii. Deci, se poate spune că a avut multă libertate, care s-a întors împotriva sa.

Guvernatorul Sir Hudson Lowe  a fost responsabil cu exilul lui Napoleon pe insula Sfânta Elena. Într-o zi, Lowe a auzit un zvon, care spunea că susținătorii lui Bonaparte pregătesc o misiune de salvare. Însuși fratele lui Napoleon, Józef, urma să conducă misiunea de salvare a lui Napoleon din exil. Acesta este principalul motiv pentru care Lowe i-a pus o serie de interdicții lui Napoleon și i-a limitat contactul cu lumea exterioară.

Aparent Napoleon a tratat acest lucru ca o altă campanie și a început să-și înșele continuu persecutorii:

  • nu se prezenta când paznicii veneau de două ori pe zi ca să-i verifice prezența
  • le-a ordonat servitorilor să se îmbrace exact la fel ca el, pentru ca cei care îl urmăreau să nu poată să-și dea seama unde se află cu exactitate
  • și părea că îi sfidează pe cei care se ocupau de exilul său

Acestea au fost motivele pentru care guvernatorul Lowe a decis că fiecare călătorie în port să fie făcută doar cu însoțitori. Napoleon nu mai avea dreptul să circule pe insulă singur. Cei care îl supravegheau se temeau de o rebeliune, prin care conducătorul francez să fie salvat. Napoleon, când a auzit de noile reguli, a renunțat la a mai merge îb port. Sedentarismul și-a spus cuvântul și Napoleon se transformase. Se îngrășase, avea dureri de cap insuportabile și gingiile le avea inflamate. Problemele de sănătate nu îi dădeau pace. Sănătatea lui Napoleon s-a deteriorat într-o asemenea măsură încât nu se mai putea opune celor care îl păzeau.

Probleme la stomac

Pentru prima dată, Napoleon s-a plâns de boală pe 20 septembrie 1817. Spunea că are o durere de stomac, pe care a comparat-o cu tăietura unui brici. Această durere era foarte puternică. Starea lui s-a agravat semnificativ, pulsul lui a devenit neregulat, iar membrele le avea neputincioase.

Această situație a durat mult timp. Cu toate acestea, Napoleon i-a fost atât de frică de medici, încât abia în 1820 a apelat la un reprezentant al acestei profesii pentru sfaturi. Archibald Arnott, a fost medicul care i-a recomandat mai multe medicamente, cu care urma să se vindece.

În primăvară, împăratul a vomitat. Conținutul vomei semăna cu zațul de cafea, motiv pentru care s-a spus că are probleme gastro-intestinale. Atunci a fost prima dată când le-a spus apropiaților săi că a experimentat halucinații. Fosta sa soție, Józefina îi apăruse și îi spusese că se apropie timpul în care vor fi din nou împreună. A murit pe 4 mai la vârsta de cincizeci și unu de ani.

Cu mult înainte să moară, Napoleon a comandat o autopsie. Opt chirurgi britanici și zece medici ai împăratului francez au fost prezenți în timpul procedurii. S-a realizat un raport amplu în care s-a scris că:

…] un ulcer care a pătruns prin mucoasa stomacului, formând o deschidere egală cu grosimea degetului mic. Stratul interior al peretelui stomacului a fost aproape complet acoperit cu țesut canceros sau fibros din care cancerul ar fi putut evolua […]

Pentru mulți ani, acesta a fost motivul pentru care Napoleon a murit. Nimeni nu s-a îndoit de veridicitatea acestui raport medical și nimeni nu și-a pus prea multe întrebări. Și totuși, diagnosticul medicilor de atunci, pare a fi incomplet.

Otrăvit cu arsenic

Dr. Sten Forshufvud a fost un devotat al lui Napoleon. A trăit și a practicat în anii 1960, stomatologia. După ce a examinat toate descrierile disponibile ale bolilor lui Napoleon, a ajuns la concluzia că nu totul este corect. Printre simptome erau numeroase simptome specifice otrăvirii cu arsenic.

Cum exhumarea cadavrului lui Napoleon nu a fost o opțiune pentru cercetare, doctorul curios a mers pe Sfânta Elena și a căutat numeroase mostre din părul lui Bonaparte. Aceste mostre au fost analizate și rezultatul a fost unul șocant. Nivelul de arsenic din corpul lui Napoleon depășea de 100 de ori nivelul normal.

Au început o serie de studii, în care oamenii de știință au privit și părul lui Józefina și fiul lui Napoleon. Rezultatele au fost similare în fiecare dintre aceste cazuri.

În timp ce soția și fiul lui Napoleon puteau consuma medicamente cu arsenic, împăratul însuși nu a folosit acest tip de „serviciu medical”. Napoleon a fost cunoscut pentru obsesia sa pentru curățenie și la vremea respectivă mai toate produsele conțineau arsenic. Este posibil ca Napoleon să fi fost otrăvit intenționat sau arsenicul din corpul său a ajuns pe altă cale? Greu de spus…

A evadat Napoleon din Insula Sfânta Elena?

O palpitantă legenda s-a ţesut în jurul evadării lui Napoleon din exilul forţat de pe Insula Sfântă Elena. Nostalgici ai împăratului, probabil, au pus cap la cap elemente reale pentru a creiona un alt final pentru viaţa marelui învins de la Waterloo, din 1815. Fugă din exil s-ar fi produs trei ani mai târziu.

 Sunt doi ipotetici salvatori ai lui Napoleon în legendele evadării lui din Insula Sfântă Elena. Cel mai important este amiralul englez Thomas Cochrane (1775-1860), un lord al Amiralităţii britanice pe care francezii l-au poreclit „Lupul Mărilor”.

„Lupul Marilor” intra în acţiune

 Un eveniment umilitor l-a făcut să-şi urască ţară şi să se răzbune încercând salvarea lui Napoleon. În 1814, el a fost acuzat de fraudarea Bursei de Schimb Regale din Londra, profitând de zvonul că Napoleon ar fi fost ucis de cazaci (după înfrângerea de la Leipzig, 1813). Lordul a fost pus la stâlpul umilinţei (o oră), închis un an, amendat şi cu averea confiscată.

 În aceste circumstanţe, Lupul Marilor se pune la dispoziţia rebelilor din Chile, în 1817. El devine amic al liderului chilian Bernardo O’Higgins, şi organizează flota după rigoarea britanică. Evenimentele politice din America de Sud erau favorabile obţinerii independenţei Argentinei, Columbiei, Braziliei şi altor ţări faţă de Spania şi respectiv Portugalia. În acest scop, lordul Cochrane are o idee spectaculoasă: eliberarea lui Napoleon şi punerea lui în fruntea unui imperiu sud-american!

 Ideea de a-l scoate pe Napoleon de pe Insula Sfântă Elena (izolată în Pacificul de sud, la 2000 de kilometri distanţă de Brazilia şi Africa) a fost aflată de la soţia lui Cochrane. Fost inamic al împăratului, lordul ştia că va aduce în America de Sud un lider puternic şi charismatic. În anul 1818, un corsican din suita lui Cochrane este dus în Insula Sfântă Elena şi substituit lui Napoleon.

Acesta ar fi ajuns în Chile şi ar fi organizat mişcările de eliberare ale coloniilor spaniole. Napoleon ar fi murit în 1838, în palatul său din Santiago de Chile, la 69 de ani… Atunci cine a murit în 1821 şi cui i s-a luat masca mortuara de către medicii englezi chemaţi anume? Au fost şi aceştia complici ai Lupului Mărilor?

 Nici bonapartiştii fugiţi în America de Sud n-au stat cu mâinile în sân. Astfel, fascinanta poveste a lui Cochrane este, culmea!, anulată tocmai de al doilea posibil salvator, generalul francez Charles Lallemand (1774-1839), un bonapartist pur sânge care s-a salvat plecând în America.

Acolo s-a implicat în luptele Spaniei cu SUA. El a organizat o armată de 400 de bonapartişti, care urma să debarce pe Insula Sfântă Elena şi să-l scoată în larg pe Napoleon cu ajutorul unui… submarin.

 Din 1775 existau câteva submarine primitive, cu vâsle, în SUA şi Franţa (din 1800), cu performanţe ridicole. Faptul că atât planul lui Lallemand, cât şi tentativă lui Cochrane au eşuat o dovedeşte (printre altele), testamentul lui Napoleon; acesta i-a lăsat lui Lallemand 100.000 franci, pe care generalul i-a putut ridica numai după confirmarea morţii împăratului.