23 august 1944. Viziunea lui Ion Antonescu asupra istorie

Ion Antonescu

În noaptea de 23 spre 24 august 1944,  Mareșalul Ion Antonescu, a fost arestat pentru că nu a dorit să facă armistițiu cu Rusia. El și-a petrecut noaptea într-o cameră din palatul regal, pentru ca a doua zi să fie transportat către o închisoare din Uniunea Sovietică. 

Proclamaţia citită la radio de regele Mihai a fost considerată de sovietici drept capitulare necondiţionată. Soarta lui Antonescu era pecetluită. Și el știa asta și soția sa, dar și Casa Regală. Dar cum s-a ajuns aici?

Politica lui Ion Antonescu

Ion Antonescu

România a participat la cel de al Doilea Război Mondial, în perioada 22 iunie 1941-9 mai 1945. Până în 23 august 1944, România a luptat alături de armata nazistă, cu 473000 de soldați. A fost cel mai mare contingent, după cel nazist, care a ajuns în URSS, alături de naziști, până în Astrahan.

După 23 august 1944, România s-a alăturat forțelor aliate cu un contingent format din 397000 de soldați, care au ajuns până în Cehoslovacia. Opt luni armata României a luptat alături de aliați.

În anul 1947, Conferința de Pace de la Paris, România este nevoită să cedeze teritorii URSS-ului și Bulgariei. A fost un preț pe care România trebuia să-l plătească?

Mareșalul Antonescu este o personalitate controversată. El va fi executat, în anul 1946, acuzat că a omorât 300000 de evrei

El a optat pentru alianța cu Germania hitleristă, în ideea că va recupera teritoriile ocupate de URSS. În prima fază, el a acordat putere deplină Gărzii de Fier, partid fascist,va promulga legi anti evreiești.

Ion Antonescu

În iunie 1941, trupele românești vor participa la operațiunea Barbarossa, prin care a fost ocupată Odessa. În una dintre discuțiile pe care le-a avut cu Hitler, Antonescu spunea că nu-l interesează ideologia nazistă și face totul pentru interesele României.

Viața mareșalului a fost plină de controverse. Soacra sa se numea Frida Cuperman și era de origine evreiască, la fel ca și amanta sa, Rașela Mendel, cu care a fost la un pas de a se căsători.

În jurnalul său personal, Joseph Goebbles scria că Antonescu este un conducător susținut de către masoni și dușmani ai Germaniei. Minoritățile noastre din Transilvania duc o viață grea. Reich-ul face un efort pentru nimic.

Până în anul 1942, Antonescu a permis evreilor să părăsească România și să meargă în Palestina. Mareșalul Ion Antonescu a fost singurul om de stat din Europa, care a avut 20 de întrevederi cu Hitler.

Se spune că era respectat de Hitler, iar părerile lui contau în deciziile pe care le-a luat Hitler. Întrevederile durau și câteva zile. Stenogramele arată modul incisiv în care Antonescu apăra interesele României.

Execuția lui Antonescu s-a făcut în apropierea închisorii de la Jilava. Antonescu a cerut să fie executat de armată, dar rugămintea nu i-a fost ascultată. El a fost împușcat de către gardienii publici. La executarea sa au asistat soția și mama sa.

În momentul tragerii, Antonescu a salutat, după care a căzut. După câteva secunde, a ridicat mâna dreaptă și s-a adresat plutonului de execuție mai trageți o dată că nu m-ați omorât. Femeile au jucat un rol covârșitor în viața personală a lui Antonescu. A fost acuzat că s-a căsătorit cu Maria, când aceasta nu era divorțată de fostul soț.

Influența pe care a avut-o Maria în viața sa a fost una foarte importantă. Aceasta îi făcea concurență reginei Elena în pretențiile pe care le avea. Trenuri speciale pentru călătorii, banchete, bijuterii.

Ion Antonescu

Veturia Goga, văduva lui Octavian Goga era o apropiată a familiei Antonescu. Se spune că, prin vrăji, aceasta încerca să-l vindece pe mareșal de o boală incurabilă. În ceea ce privește relația dintre Elena Lupescu și Maria Antonescu, este de notorietate adversitatea dintre cele două.

23 august 1944

În seara zilei de 23 august 1944, mareșalul Ion Antonescu este arestat. Chiar înainte de arestarea sa, a avut o întrevedere cu Regele.

În acea noapte, Antonescu a găsit o agendă, care aparținea Regelui Carol și a lăsat o notă, prin care și-a explicat decizia luată. Acest document a fost ținut la secret pentru o perioadă îndelungată de timp, dar el acum este expus opiniei publice și poate schimba perspectiva istoriei românilor.

Ion Antonescu

Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.

I-am arătat Regelui că de aproape doi ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. […]

Ţara, prin câte trei milioane de voturi (referendumul naţional – n.n.), mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.

În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:

a. – a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.

I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nicio modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.

b. – să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului? […]

d. – a patra condiţie cerută de Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu ruşii, să alungăm pe nemţi din Ţară.

Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a ruşilor şi germanilor?

Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.

Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.

Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare.

e. – în sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiune rusească cu toate consecinţele ei. […]

I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte. […]

 Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că „această Ţară va fi curând la discreţia totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu ruşii.

Acest „mai întâi”, legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele.

Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe.

În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.

Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu şase-şapte soldaţi cu pistoale în mână.

Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: „Dle Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu.” […]

Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de două-trei ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de patru ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei.

Istoria să judece. Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat, cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. […]

Ion Antonescu

Scrisoarea de adio

Graţierea i-a fost refuzată, iar execuţia a fost stabilită pentru data de 1 iunie 1946.   Soţia sa, Maria, se afla şi ea după gratii. Fusese arestată imediat după întemniţarea mareşalului. A fost dusă, iniţial, în celebra închisoare a NKVD-ului de la Lublianka. Maria Antonescu a fost adusă în ţară în acelaşi tren cu soţul ei, după care a fost întemniţată în subsolul doi al Ministerului de Interne, care se transformase în închisoare pentru deţinuţii mai importanţi.

Înainte să fie executat lui Antonescu i se îndeplinește o ultima dorință. El are dreptul să-i scrie o scrisoare soției sale, pe care o alinta Rica. În această epistolă, mareșalul scrie despre dragostea de țară și despre faptul că nu are niciun regret pentru cele întâmplate. Era pregătit să plece în lumea celor drepți cu capul sus și cu foarte mult curaj.

Ion Antonescu

„Scumpa mea Rica,

Am stat cu capul sus şi fără teamă în faţa judecăţii, după cum stau şi-n faţa Justiţiei Supreme. Aşa să stai şi tu! Nimeni în această ţară nu a servit poporul de jos cu atâta dragoste, pasiune, dezinteres, cum am servit eu. I-am dat totul, de la muncă până la banul nostru, de la suflet, la viaţa noastră, făra a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi. Judecata lui pătimaşă, de azi, nu ne înjoseşte şi nu ne atinge. Judecata lui de mâine va fi dreaptă şi ne va înălţa.   Sunt pregătit să mor, după cum am fost pregătit să sufăr. După cum şi viaţa mea, toata viaţa mea, mai ales în cei patru ani de guvernare, a fost un calvar. A ta, de asemenea, a fost înălţătoare. Împrejurările şi oamenii nu ne-au îngăduit să facem binele pe care împreună am dorit cu atâta pasiune să-l facem ţării noastre. Suprema voinţă a decis altfel.

«Am fost un învins», au fost şi alţii…, mulţi alţii. După dreapta judecată, istoria i-a pus la locul lor. Ne va pune şi pe noi. Popoarele în toate timpurile şi peste tot au fost ingrate. Nu regret nimic şi nu regreta nimic. Să răspundem la ură cu iubire, la bine cu mângâiere, la nedreptate cu iertare.   Ultima mea dorinţă este ca tu să trăieşti. Retrage-te într-o mănăstire.

Acolo vei găsi liniştea necesară sufletului şi bucata de pâine care azi nu o mai poţi plăti. Am să rog să fiu îngropat lângă ai mei, care mi-au fost străbuni şi călăuzitori, acolo la Iancu Nou. Voi fi între cei cu care am copilărit şi cu care am cunoscut şi durerile şi lipsurile.

Împrejurările ne-au îndepărtat viaţa de ei, dar sufletul meu nu-i va uita niciodată. Poate vei gândi că tot acolo lângă mine trebuie să fie şi ultimul tău locaş. Scoborând în mormânt, eu azi, tu mâine, ne vom înălţa, sunt sigur, acolo unde va fi singura şi dreapta răsplată. Te strâng în braţele mele cu căldură. Te îmbrăţisez cu dragoste. Nici o lacrimă! Ion.»

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top