La 19 mai 1780, o întunecime neobişnuită a soarelui a avut loc deasupra nord-estului Statelor Unite (New England), întinzându-se şi asupra Canadei. Ziua este cunoscută, în istorie, drept Ziua Întunecată din New England. Dar ce s-a întâmplat în acea zi? De ce nu s-a mai văzut Soarele?

Ziua Întunecată din New England

Cu câteva zile înainte de 19 mai, oamenii observaseră activitate neobișnuită pe cerul din New England. Norii păreau a fi neobișnuiți de grei și denși.

Nimeni nu mai văzuse așa ceva până atunci. Generalul George Washington, care era înconjurat de armata, a notat în jurnalul său că „norii sunt exagerați de grei și neobișnuiți, iar o lumină roșiatică se împletește cu ei”.

În ciuda acestor semne neliniștitoare, 19 mai 1780 a început ca o dimineață normală. Nimic nu părea să anunțe ceea ce va urma.

ziua întunecată
Ziua Întunecată din New England

Cerul era înnorat și rece și o ploaie ușoară cădea peste unele zone cum ar fi Maine, New Hampshire, Rhode Island, Massachusetts și Connecticut. Abia în jurul orei 8 sau 9 dimineața, cei mai mulți dintre ei au observat că seva suspect se petrece pe cer.

Un martor ocular care trăia în Massachusetts descrie evenimentul în felul următor:

Dimineaţa soarele a răsărit pe un cer curat. Dar în scurtă vreme a fost acoperit. Norii au coborât negri şi ameninţători şi din ei izbucneau fulgere şi se rostogoleau tunete, căzând şi puţină ploaie. Către ora nouă, norii s-au subţiat şi au luat o culoare ca arama sau alama, iar pământul, stâncile, copacii, clădirile, apele şi oamenii au fost schimbaţi de această lumină ciudată, nepământeană. Câteva minute mai târziu, un nor negru şi greu s-a răspândit pe tot cerul, în afară de o fâşie îngustă la orizont, şi era atât de întuneric cum este de obicei vara la ora nouă seara”.

Teama, îngrijorarea şi groaza au umplut treptat sufletele oamenilor. Femeile stăteau la uşă privind tabloul întunecat; oamenii s-au întors de la munca câmpului; tâmplarul şi-a lăsat uneltele, fierarul şi-a părăsit foalele, negustorul tejgheaua. Şcolile şi-au suspendat cursurile, iar copiii au fugit tremurând acasă.

Călătorii s-au oprit la ferma cea mai apropiată. Ce se va întâmpla? Șopteau toate buzele şi se întrebau toate inimile. Părea ca şi cum un uragan era gata să sufle peste toată ţara sau ca şi cum venise ziua încheierii tuturor lucrurilor.

A urmat seara și noaptea

ziua întunecată
A urmat seara și noaptea

Ea a durat cam paisprezece ore. Întunericul a fost atât de mare că oamenii n-au fost în stare să citească scrierea obişnuită nici să vadă cât este ceasul, sau să-şi vadă de treburile obişnuite fără să aprindă lumânări. Păsările s-au dus la culcare.

Obiectele nu puteau fi văzute decât la o foarte mică distanţă de ochi, şi totul avea înfăţişarea nopţii. Cauzele acestor fenomene sunt necunoscute. Cu siguranţă ele nu erau rezultatul eclipselor.

Seara lumea a aşteptat luna să răsară la ora nouă. Dar deşi era timpul lunii pline, în seara aceea ea nu dădea nicio lumină. Ea avea o culoare întunecată, roşie-închisă cum este sângele.

R.M. Devens scria în Our First Century: “Aproape cel mai tainic şi încă neexplicat fenomen de felul acesta, dacă nu chiar singurul”, este ziua întunecată de la 19 mai 1780, întunecarea cea mai inexplicabilă a întregii părţi vizibile a cerului şi a atmosferei din Noua Anglie”.

Nici întunericul nopţii n-a fost mai puţin obişnuit şi mai puţin înfricoşat decât acela al zilei; cu toate că era aproape lună plină, nu se putea vedea nici un obiect decât cu ajutorul unei lumini artificiale care, atunci când era privită din casele învecinate şi din alte locuri îndepărtate, părea ca un întuneric egiptean prin care abia puteau pătrunde razele.

Ziua Întunecată a produs panică

Pentru cei mai mulți oameni din New England era limpede că Dumnezeu își făcuse apariția. „Opinia generală era că ziua judecății venise”, a scris clericul Timothy Dwight. Oamenii s-au grăbit la cea mai apropiată biserică pentru a-și mărturisi păcatele și a spune o rugăciune. Cei mai mulți l-au rugat pe un preot să facă o slujbă, pentru că aveau senzația că sfârșitul este aproape.

În Salem, Massachusetts, avocatul William Pynchon scria că cei mai mulți oameni erau beți pe străzi și le îndemnau pe doamne să se dezbrace.

ziua întunecată
Ziua Întunecată a produs panică

Explicații posibile

În din acele vremuri s-a vehiculat ideea că Ziua Întunecată ar fi fost provocată de o eclipsă. Studiile ulterioare au arătat că această teorie nu a fost una reală. S-a mai spus că un meteorit a blocat lumina Soarelui. Și această teorie este puțin probabilă.

Profesorul de la Harvard, Samuel Williams, a studiat datele meteorologice din acea zi. A remarcat că au fost numeroase incendii de pădure în zonele limitrofe orașului. Martorii au remarcat că acea zi a fost însoțită de o ploaie măruntă, care avea miros de frunze arse. Este posibil ca în acea zi Soarele să nu fi strălucit din cauza incendiilor de pădure? Cert este că nu se poate da un răspuns.

Acest fenomen misterios a fost consemnat sub numele de Ziua Întunecată. Nimeni nu poate explica cu exactitate ceea ce s-a întâmplat în acea zi de 19 mai 1780 și nici nu a fost descoperită cauza pentru care Soarele nu a putut să lumineze așa cum o face în mod normal.

Oare ce s-a întâmplat în acea zi cu adevărat și ce fenomen natural ar fi putut să împiedice propagarea luminii pe continentul nord american?

Referințe

Remembering New England’s “Dark Day”

Tiberiu M

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!